Greg Egan, intr-o carte generatoare de perspective--"Distress"--trateaza tema omniscientei. Nu insa la modul clasic, acela al inmagazinarii unei cantitati infinite de informatie, ci ca posesor al ecuatiei unice, general valide - Teoria Unificatoare. Opinia sa este cel putin interesanta: entitatea care o detine are puterea de a crea Universul, creatie care se propaga infinit in spatiu si timp, izotrop si omogen, dind astfel nastere unui sublim paradox - cel al autocreatiei, prin crearea trecutului care a dus la aparitia sinelui. 
Daca extrapolam putin viziunea sa, putem presupune ca fiinta, constiinta, care a ajuns la acel grad de cunoastere, nu este numai capabil de creatie, ci si de restructurare... Fiecare din noi este definit de o matrice informationala, iar cine tine Universul in palma este, prin insasi capacitatea sa de fiintare, un punct de singularitate, dominat de paradoxal. Este intersectia celor doua curbe din semnul infinitului, este devenirea, granita dintre o gaura neagra, si fintina stelara care ii corespunde intr-un alt Univers... si este punctul de la care se schimba totul. Implicit, intelegerea Universului inseamna si capacitate de manipulare a legilor intelese, deci potentialitatea unei noi creatii Universale. Poate ca rasa umana nu este capabila, si nici apta de o asemenea intelegere, intrucit nu a trecut dincolo de egoism, dincolo de creatia "dupa chipul si asemanarea" fiintei proprii. Ceea ce cream nu se indeparteaza suficient de mult de ceea ce exista deja, pentru ca nu putem, (poate chiar fizic, structural) sa con-stientizam celelalte niveluri ale realitatii. Poate ca ceea ce numim destul de tematori subconstient, este unica noastra poarta spre fiinta latenta, cea care poate evolua dincolo de social si constringerea sinelui. 
Intelegerea ar fi deci secondata de restructurare, creatie a unui nou continuum, de torsionarea sau chiar stergerea efectiva a legilor Universului momentan. Apare deci intrebarea: ar fi posibil ca noi sa traim intr-un Univers care se restructureaza continuu ? Intelegerea este generatoare de schimbare, intrucit rostul nostru aici este acela de a intelege, si daca schimbarea nu ar interveni dupa ce a survenit intelegerea totala, ne-am trezi in mijlocul unui Univers guvernat de tautologie, in care evidenta adevarului devine monotona, si in care cautarea a luat sfirsit. Insasi legea generala de mentinere a echilibrului postuleaza restructurarea oricarei legi... Paradoxal, nu ? In capitolul "Logica paradoxala" am stabilit deja ca Universul poate fi mult mai complex decit ne lasa natura noastra finita sa percepem. 
Natura Universului este prin excelenta pluridimensionala. Daca principiul "empiric" al lui Toma Necredinciosul a fost aplicat cu generozitate in stiinta pina in  momentul de fata, a fost neglijata contrara reciprocei sale: "nu inseamna ca nu exista ceea ce nu pot vedea"... Putem porni intr-o cercetare de la o singura premisa, si sa ajungem prin inductie la o concluzie mai generala decit premisa restrinsa si minora de la care am pornit, sau putem accepta faptul ca totul este posibil.... 
Traim intr-un Univers al infinitei Complexitati si, implicit, al incertitudinii. In acest Univers, daca voi fi intrebata "DE CE?" voi fi obligata sa intreb, la rindul meu "DE CE NU ?", iar aceasta va fi suficient. 
Ceea ce a deteminat aceasta tirada de aberatii, a fost un eveniment cit se poate de banal din experienta proprie. Acum un an am creat un desen, iar acum o zi am aflat ca monstrii de acolo exista... A aparut, bineinteles intrebarea: daca eu nu i-as fi desenat, as mai fi aflat de existenta lor ? Ar mai fi existat fara ca eu sa-i constientizez ? Creatia de orice fel, este la nivelul de baza, instinctuala, si nu de multe ori am afirmat ca ceea ce vine de la sine,  ceea ce exista a priori, intuitiv, in matricea informationala a fiecaruia dintre noi, este un indiciu neprelucrat, brut, dar real al naturii Universului. Adevarul nu este dincolo de noi, ci in noi... Suntem prin excelenta niste fiinte latente, care traiesc pentru a descoperi. Intrebarea este insa urmatoarea: cit din ceea ce descoperim este in interiorul  nostru, si cit reprezinta exteriorul ? Si, in ultima instanta, exista exterior ? Daca granita fractala dintre noi si lume este infinita, in indefinirea sa fractional dimensionala, poate ca noi, suntem totusi, lumea... 
 

1
matrice informationala: informatia definitorie pentru o entitate, cea careia i se datoreaza existenta. De aici, dimensiunea Complexitatii este cea care traseaza limitele (incerte, termenul optim ar fi 'fuzzy') intre viu si neviu, intre inteligent si non-inteligent, si cea care stabileste gradul de constiinta. 
 

2
con-stiinta: notiunea nu imi apartine, este imprumutata de la un confrate in ale "aberatiilor rationale". Desemneaza termenul deja consacrat al constiintei, insa si ceva mai mult... Constiinta este o consecinta a gradului de contact cu latura apriorica din fiecare, latura apriorica reprezentata de con-stiinta, iar aceasta, la rindul sau este o masura a contactului dintre fondul instinctual si cel intelectualizat, cel care ajunge constient la suprafata; intre stiinta intrinseca si individul care o detine, ca parte integranta a Universului se stabileste o relatie perfect consistenta cu mecanismul fractal caruia, se pare, Universul i se subordoneaza--la orice nivel, partea integranta mentine structura intregului din care face parte, fara a fi insa total identica. Fondul de informatie intrinseca--ceea ce am numit instinctual-- este de cele mai multe ori reprimat de latura rationala. Insa, ca oriunde in Universul dual care ne contine, se impune echilibrul--ratiunea ne-a fost data nu pentru a face abstractie de ea, ci pentru a o armoniza cu instinctualul.

3
dimensiune: am adaugat celor 4 dimensiuni clasice ale Universului (3 spatiale si 1 temporala) alte doua, Informatia si Complexitatea. Astfel, cautind caracterele comune ale celor 6, putem defini dimensiunea ca acel ceva care exista, si caruia i se poate atribui proprietatea de infinit. (Vezi Informatie, Complexitate)