Paradox: situatie care, conform logicii aristoteliene bivalente, reprezinta o imposibilitate, o contradictie, rezultata din incalcarea unuia din principiile rationarii corecte. (Cel mai cunoscut este paradoxul mincinosului: "Cretanul Epimenide spune: toti cretanii sunt mincinosi", care releva imposibilitatea lingvistica de a declara nulitatea unei fraze.) Sunt definite drept paradoxale concluziile absurde sau contradictorii, care deriva din premise pertinente. 
Uneori, cind avem de-a face cu infinituri, este inevitabila ajungerea la paradoxuri, care nu pot fi solutionate, intrucit nu rezulta din erori, ci exista pur si simplu. Apare de aici ideea ca "definirea" infinitului nu poate fi facuta decit prin intermediul paradoxului, intrucit este singurul cu capacitatea de autogenerare, si este perfect asociabil geometriei fractale, al carei rol in structura Universului devine din ce in ce mai bizar si totodata--mai evident. (Vezi "A sasea dimensiune"). O alta concluzie care mai rezulta din modul de formulare al paradoxurilor este cea ca nu pot apare paradoxuri decit intr-un sistem logic rigid, in care se opereaza cu notiuni pure si cu disjunctii cit mai exclusive. Notiunile pure, cu o sfera definita strict sunt de cele mai multe ori inconsistente cu realitatea; mecanica cuantica opereaza deja cu concepte care permit si o alta varianta intre da si nu, intre existenta si non-existenta; unul din acestea este  non-localizarea. Paradoxul este uneori preferabil logicii conventionale datorita faptului ca are atit capacitate de autogenerare, cit si de autodizolvare, raminind un element care poate introduce schimbarea intr-un sistem rigid, static, ce necesita variatie.

Parsec: unitate de masura a distantelor astronomice, egala cu 3,26 a. l., sau 3,08 X 10^13 km. La originea acestei unitati de masura sta tot o coordonata unghiulara: parsecul corespunde distantei de la care raza orbitei terestre se vede sub un unghi de 1'' (distanta de 206 265 ori mai mare decit cea care desparte Terra de Soare. (Abreviere: pc)

Particule elementare: O prima clasificare a particulelor elementare se poate face dupa masa lor, avind drept etalon masa nucleonilor.
Leptonii sunt particule cu masa de repaos mai mica. Mezonii - particule instabile - au masa cuprinsa intre cea a electronului si a protonului; sunt prezenti in radiatia cosmica si in cea produsa de reactiile nucleare declansate de particulele cu energie inalta (nespontane). Pot fi negativi, pozitivi si neutri. In clasa barionilor intra particulele elementare cu o masa mai mare sau egala cu a nucleonilor. Contine clasa nucleonilor si cea a hiperonilor ( particule detectate in radiatia cosmica si in acceleratoarele de particule, instabile, cu durata medie de viata de 10^-10 secunde, si cu masa de repaos superioara nucleonilor) cu antiparticulele lor.
Hadronii reunesc barionii si mezonii, in speta particulele care se supun interactiei nucleare tari. Toti hadronii, cu exceptia nucleonilor sunt instabili si se dezintegreaza.
O alta clasificare a particulelor se face in functie de respectarea principiului excluziunii al lui Pauli. Bozonii (fotoni, particule alfa, mezoni), clasa de particule elementare care nu se supun principiului excluziunii au spin intreg (0 si 1), in timp ce fermionii (cei care se supun principiului), au spin semiintreg (protonii, electronii, neutronii). Spinul este o masura a momentului cinetic unghiular, si se exprima in jumatati sau intregi de h/2p. Aceasta diferenta dintre bozoni si fermioni poate explica fenomenul de superconductibilitate.

Particula virtuala: in anii '30, Paul Dirac, si mai tirziu, Richard Feynman au demonstrat ca spatiul asa-zis "vid" este mult mai complex decit pare. Contine, printre altele si o serie de particule care apar si dispar suficient de rapid pentru ca detectarea lor sa fie imposibila--particulele virtuale. Desi au proprietati extrem de stranii, ele pot produce efecte cuantice masurabile asupra atomilor. Calculele de mecanica cuantica au condus la rezultate cel putin surprinzatoare: ansamblul particulelor virtuale acopera tot spectrul lungimilor de unda posibile. Adunind energia acestora se ajunge la o valoare inacceptabila: infinita, iar prin neglijarea unor efecte cuantice, "infinitul" se reduce la o valoare de 120 de ori mai mare decit energia corespunzatoare intregii cantitati de materie din Univers.

Periheliu: distanta minima de Soare la care ajunge Terra pe parcursul unei miscari de revolutie complete.

 
 

Perseus: constelatie vizibila in emisfera nordica, linga Andromeda, pe care conform legendei, o salveaza din ghearele unui monstru  marin

Pisica lui Schroedinger: un interesant paradox aparent al mecanicii cuantice. "Aparent", intrucit mintea umana, obisnuita cu respectarea stricta a principiului cauzalitatii, are dificultati in a accepta noua logica a mecanicii cuantice... Erwin Schroedinger pune in discutie urmatoarea situatie: intr-o cutie neagra este plasata o pisica, impreuna cu un atom radioactiv. Daca atomul se dezintegreaza, contorul Geiger din incinta detecteaza emisia de particule alfa; ciocanelul coordonat de contorul de radiatie sparge un recipient cu acid cianhidric, care ucide pisica. Inainte ca observatorul sa deschida cutia, si sa observe starea de fapt, soarta pisicii este legata direct de functia de unda a atomului. Aceasta contine ambele situatii, fiind o superpozitie a starii dezintegrate si a celei nedezintegrate. In consecinta, insasi pisica este simultan vie si moarta, pina in momentul in care observatorul ii "colapseaza" functia de unda, in speta "alege" involuntar si inconstient unul din cele doua prezenturi posibile.

Precesie: axa terestra nu este perpendiculara pe planul eclipticii, ci are o inclinatie de 23 grade 40'. Precesia reprezinta miscarea circulara lenta a polilor terestri; o data la 25 800 de ani, axa terestra descrie un con complet, cu o deschidere de 47 de grade. Odata cu axa, migreaza si planul ecuatorului ceresc, la fel si punctul vernal, care se misca spre vest de-a lungul eclipticii cu 50 arcsecunde pe an. Din antichitate, punctul vernal s-a deplasat din Aries in Pisces. De asemenea, steaua polara nu va ramina mereau reperul nordic al boltii: peste  12000 de ani, locul ei va fi luat de Vega.

Principiul antropic: postuleaza faptul ca viata se poate dezvolta doar in acele zone ale universului in care constantele definitorii au valorile specifice, exacte, care sa-i permita existenta si dezvoltarea.

Principiul excluziunii (Principiul lui Pauli): Principiu care postuleaza imposibilitatea coexistentei mai multor particule elementare de spin semiintreg caracterizate de acelasi set de numere cuantice, in acelasi atom. Restrins la nivelul organizarii electronilor pe orbitali, principiul afirma ca intr-un orbital atomic sau molecular pot exista cel mult doi electroni de spin antiparalel (opus).  Fiecare electron care apartine invelisului este caracterizat de numarul cuantic principal n (ce ia valori intre 1, 2, ....n, si care da numarul paturii), orbital l (sau azimutal, cu valori intregi situate intre 0 si n-1, care indica excentricitatea orbitei), magnetic m (care caracterizeaza orientarea spatiala a planului orbitei, si ia valori intregi intre -l,...0... +l), si de spin s (cu valori de +1/2 si -1/2). Doar fermionii se supun principiului excluziunii.

Principiile termodinamicii:

Principiul incertitudinii: principiu al teoriei cuantice, formulat in 1927 de Werner Heisenberg, care postuleaza imposibilitatea determinarii precise si simultane a unor parametri. Impulsul si pozitia unei particule, energia si coordonata temporala corespunzatoare acelei energii sunt doua cite doua, astfel de parametri. Rigurozitatea cit mai mare a determinarii unuia dintre ei va atrage dupa sine imposibilitatea determinarii precise a celui de-al doilea. Daca, spre exemplu, se poate determina cu probabilitate maxima impulsul unei particule elementare, probabilitatea ca si pozitia ei sa fie cunoscuta scade la minim. Cauza acestei erori se datoreaza insasi observatiei. (Vezi Pisica lui Schroedinger). Pentru a putea observa un fenomen este necesara lumina, iar lumina influenteaza energia, impulsul, pozitia particulelor subatomice prin efect Compton.
Unii considera ca incertitudinea este cea care impiedica realizarea practica a teleportarii. Chiar daca se rezolva problema inmagazinarii si transferului cantitatii uriase de informatie (necesara reorganizarii materiei transferate), ramine imposibila relocalizarea precisa a acestei materii. Ar fi extrem de neplacut ca o parte din noi sa se materializeze intr-o alta stare de miscare decit restul, sau cu citeva milisecunde mai devreme...
Principiul incertitudinii a constiuit obiectul unei adevarate polemici. Albert Einstein il persifla frecvent pe Heisenberg, spunind: "Dumnezeu nu joaca zaruri".

Iata un experiment simplu care probeaza principiul incertitudinii. Daca in fata unei surse de lumina monocromatica (pentru a nu avea figuri de interferenta sau difractie) se plaseaza un obstacol cu o fanta, imaginea data pe un ecran va fi similara imaginii 1. Micsorind fanta, figura va continua sa se micsoreze (2), pina la o dimensiune limita. De aici, va interveni incertitudinea: imaginea de pe ecran se va lati (3) pe masura ce fanta va deveni mai mica, pina in momentul in care deschiderea devine insuficienta pentru iluminarea ecranului. Controlind deci foarte precis variatia verticala a undei electromagnetice luminoase, devine din ce in ce mai imprevizibila comportarea sa orizontala.