Marte: a patra planeta a sistemului solar. Este mult mai mic decit Pamintul, si are cea mai mica densitate din tot sistemul solar. Are un cimp magnetic foarte slab, si o ionosfera care interactioneaza la fel de slab cu vintul solar. Orbita sa este foarte excentrica, si influentata de prezenta Soarelui (a constituit un mod de a proba relativitatea generalizata).
Se presupune ca in trecut a avut o atmosfera suficient de densa pentru a mentine apa in stare lichida pe suprafata; banuiala este intemeiata pe formele de relief care amintesc de eroziunea acvatica. Exista insa si opinii conform carora si scurgerea ghetii ar fi putut crea acele reliefuri. Craterele de pe suprafata sa, de natura vulcanica sau meteoritica, sunt distribuite preferential spre sud.Cele mai mari cratere din sud sunt Hellas (1800 km diametru, si 3 km adincime) si Argyris (800 km). In nord se afla vulcani gigantici (Mons Olympus, 25 km inaltime), si o falie la fel de impresionanta - Valles Marineris - care se extinde pe o suprafata de 4800 x720 km.

• Distanta medie de Soare: 227,9 mil km
• Perioada de revolutie: 687 zile
• Perioada de rotatie: 24 h 37 min 23 s
• Viteza de revolutie: 24,1 km/s
• Viteza de rotatie: 5 km/s
• Diametru (ecuatorial): 6794 km
• Masa: 6,42 x 10^23 kg
• Gravitatia la suprafata: 3,72 m/s^2
• Temperatura medie la suprafata: -23 grade
• Albedo: 0,16

Atmosfera martiana consta in proportie de 95 % din dioxid de carbon, 2% azot, 1,6% argon, cu urme de vapori de apa, monoxid de carbon, oxigen, ozon, neon, xenon, si este extrem de subtire -- presiunea sa este de doar 1% din cea atmosferica terestra, si nici nu poate modifica radiatiile incidente, motiv pentru care cerul martian are o culoare rosie. Nu exista strat de ozon care ar putea conferi protectie impotriva radiatiei ultraviolete.
Temperatura se situeaza intre -20 si -111 grade. Variatiile mari, datorate lipsei atmosferei si a efectului de sera, dau nastere unor furtuni de nisip, care pot cuprinde ocazional toata planeta.
Daca Marte are intr-adevar un miez, as acum se crede, este probabil din fier, si mai mic decit cel terestru, invelit intr-o manta groasa de silicati. Relieful de suprafata este predominant vulcanic, consta din fier (18%) si silicati (45%), cu urme de magneziu, sulf si aluminiu. Polii sunt acoperiti cu calote glaciare (alcatuite spre nord din apa, iar spre sud din gheata uscata de dioxid de carbon), variabile cu anotimpul.
Crusta este acoperita cu oxizi de fier, care ii dau culoarea rosiatica. Culorii singerii i se datoreaza probabil si asocierea sa cu zeul razboiului. Satelitii sai au primit numele celor doua creaturi care trageu carul de lupta al lui Ares/Marte: Deimos (groaza) si Phobos (frica).  Se presupune ca lunile lui Marte au fost initial asteroizi atrasi din miscarea lor de gravitatia lui Marte. Phobos poate fi recunoscut dupa craterul imens, Stickney, cu un diametru de 10 km. Deimos are un aspect ma neted, cu cratere mai mici de 3 km (cele mai mari sunt Voltaire si Swift).

Materie intunecata: tip invizibil de materie, prezent sub forma de halouri in jurul galaxiilor si al clusterilor galactici, care ar trebui, teoretic, sa reprezinte o masa de 10 ori mai mare decit cea observabila direct. Ideea de a cauta astfel de materie a aparut in momentul in care observatiile au contrazis asteptarile. Galaxiile se rotesc mult mai rapid decit ar trebui conform calculelor efectuate doar pe baza materiei observabile. La o asemenea viteza de rotatie, conform relativitatii generalizate, ar trebui sa se indeparteze extrem de rapid. Si, in mod evident, acest lucru nu se intimpla.
Exista mai multe tipuri de constituenti ai materiei intunecate.
MACHOS (prescurtare de la MAssive Compact Halo Objects) se afla sub forma de halouri vaste, ce inconjoara galaxiile. In ultimii ani au putut fi detectate o serie de obiecte care pot fi considerate candidati la aceasta categorie, si totusi nu suficiente pentru a justifica masa-lipsa a Universului. Piticele negre, cu o dimensiune intermediara intre o stea mediocra si o planeta, ar putea fi unele dintre ele. Formarea lor este in linii mari identica cu cea a unei stele, insa masa este insuficienta pentru a initia reactiile de fuziune. Alti candidati ar fi piticele albe, numeroase, insa totusi prea luminoase inca (racirea lor este mult prea lenta pentru a putea fi incadrate in materia intunecata), si gaurile negre, insuficiente.
In general, modalitatea de detectie a MACHO se bazeaza pe efectul de lentila gravitationala pe care il genereaza.
WIMPs (Weakly Interacting Massive Particles) sunt preconizati de teorie, insa pina in prezent, detectia lor a fost imposibila. Particule cu nume bizare ca photino, axioni, constituie materia intunecata rece, fiind masivi, si deplasindu-se cu viteze multa mai mici decit cea a luminii. Ei au reprezentat probabil nucleele gravitationale in jurul carora s-a condensat materia pentru a forma galaxii. Desi teoretic, exista, demonstratia practica este ceva mai dificila. Tentativele de a capta un WIMP se bazeaza pe semiconductori, ai caror atomi pot fi loviti ocazional de o astfel de particula, si, daca o cantitate mai mare de semiconductor poate fi favorabila statistic coliziunii, determinarea unui singur atom in miscare devine problematica.
Temperatura materiei intunecate, ca si a oricarui alt sistem termodinamic, este o masura a agitatiei sale termice. "Fierbinte" ar defini deci o viteza apropiata de viteza luminii, conditie pe care particule ca neutrino o indeplinesc, iar "rece" ar insemna particule lente, (prezise de teoriile supersimetrice - o serie de teorii ce vizeaza interactiile fundamentale). Daca toata materia intunecata a Universului timpuriu ar fi fost rece, ea ar fi determinat intii formarea galaxiilor, si apoi gruparea lor in roiuri. Daca, din contra, toata materia intunecata initiala ar fi fost fierbinte, ordinea ar fi fost inversa. Nici una din situatiile ideale descrise mai sus nu sunt insa consistente cu realitatea: prima intra in contradictie cu distantele mari care pot separa aglomerarile importante de materie, iar cea de-a doua nu ar fi permis dezvoltarea unor obiecte de vechimea quasarilor, intrucit formarea galaxiilor ar fi survenit prea tirziu. Toate observatiile indica deci prezenta unei mixturi din cele doua.

Memorie: capacitatea de a a stoca Informatie, si de a o adresa si reutiliza. Memoria este un apendice al inteligentei, intrucit poate identifica o situatie actuala cu una trecuta, si poate ajuta astfel la solutionarea ei, la gasirea celui mai simplu raspuns pentru intrebari de complexitati variabile.
Se poate afirma ca orice punct material, orice farima de existenta palpabila, care are masa, beneficiaza de un anume fel de memorie; este vorba de unul din principiile fundamentale ale mecanicii newtoniene - inertia. Inertia poate fi considerata o forma de memorie, intrucit tinde sa proiecteze o stare de fapt caracteristica trecutului in viitor. Memoria materiei se manifesta si in cazuri care nu includ miscarea: cu totii am vazut cum o foaie de hirtie indoita, sau deformata in orice fel tinde sa revina la forma sa initiala. Un ghemotoc tinde sa se desfaca.
Este posibil ca inertia/memoria sa fie cauza entropiei crescinde a Universului nostru ? Nascut din haos, dupa cum afirma mitul, Universul se indreapta inevitabil spre acelasi lucru, din cauza a ceea ce numim entropie, principiul inviolabil, aplicabil pretutindeni in interiorul sau, indiferent daca beneficiaza de o singura viata, si se indreapta spre moarte, sau daca pulseaza ciclic, la infinit.
Dupa descoperirea energiei de punct zero, a devenit clar un singur lucru: interconectarea universala. Indiferent daca noi vom putea vreodata sa stapinim acest ocean infinit de energie, sau daca nu il vom intelege niciodata, el va exista in continuare, la fel cum a existat inca de la inceputul timpului. Totul pluteste in energie, totul depinde de energie, si probabil, fiecarui atom ii este necesara energia pentru a isi mentine configuratia informationala caracteristica. Stim ca modelul planetar al atomului are drept principala hiba faptul ca nu poate fi stabil. Orice sarcina electrica in miscare, (in speta electronul care orbiteaza in jurul nucleului, intr-o pozitie in care forta centrifuga si cea de atractie electrostatica se echilibreaza) genereaza un cimp si o serie de unde, care, pentru propagare necesita energie. Astfel, electronul isi pierde invariabil energia, pina la momentul fara intoarcere, in care se prabuseste in nucleu, iar atomul isi pierde caracteristicile electrice, si structura stabila. S-a avansat ipoteza ca modelul planetar, ca aproximatie a realitatii cuantice, ar putea fi totusi corect, daca atomul isi compenseaza cumva pierderea de energie. Iar energia de punct zero se gaseste pretutindeni...
Ce legatura exista intre memoria materiei si aceasta energie a vidului ? Este vreuna cauza celeilalte, daca se mai poate vorbi in Univers de principiul cauzalitatii ? Este vreuna conditia esentiala pentru existenta celeilalte ? Este memoria o forma de manifestare a ZPE ?

Mercur: este planeta cea mai apropiata de Soare. Neavind nici un fel de atmosfera este si cea care prezinta cele mai mari variatii de temperatura: intre 467 grade ziua si -183 noaptea. Ceea ce este de asemenea unic la aceasta mica planeta (are un diametru de doar 4878 km) este inclinatia de zero grade fata de planul eclipticii. Nu are sateliti. Are cea mai mare densitate dintre planetele sistemului solar, cu exceptia Pamintului.

• Distanta medie fata de Soare: 57,9 mil km (0,387 UA); maxim 69,7 mil km; minim 45,9 mil km
• Perioada de revolutie: 87 zile, 23 ore, 16,8 minute
• Perioada de rotatie (ecuatoriala): 58 zile, 15 ore, 36 minute
• Viteza de revolutie: 47,8 km/s
• Viteza de rotatie: 4,3 km/s
• Diametru ecuatorial: 4879 km
• Masa: 3,30 x 10^23 kg
• Gravitatia la suprafata: 2,78 m/s^2

Mercur poseda un miez dur, constituit din 75% fier. In jurul acestui miez se afla o manta din fier si silicati de magneziu, si o crusta subtire de silicati de Ca, Na. Din punct de vedere chimic, crusta este aproape identica cu mantaua. Continutul total de fier al lui Mercur este de doua ori mai mare decit cel al oricarei alte planete din sistemul Solar. Atmosfera sa din argon, neon si heliu are o presiune egala cu doar 1/10 miliarde milibari.
Cimpul magnetic al lui Mercur nu depaseste o sutime din intensitatea cimpului magnetic terestru. Existenta sa a fost explicata (nesatisfacator inca) prin intermediul efectului de dinam, datorat miezului de fier magnetizat cindva de un cimp magnetic puternic, sau  Soarelui din imediata vecintate. Vintul solar genereaza si aici o magnetosfera, fara a apare ca in cazul Terrei centuri de radiatie.
Dintre toate planetele sistemului Solar (cu exceptia lui Pluto), Mercur are cea mai eliptica orbita, datorata apropierii de Soare. Este relatic dificil de observat de pe Terra (intrucit nu se suprapune niciodata pe un fond intunecat). Cu toate acestea, a fost cunoscut inca din antichitate egiptenilor si grecilor (care l-au botezat dupa zeul comertului, al istetimii si totodata solul zeilor printre oameni,  Hermes sau Mercur). Majoritatea informatiilor asupra sa au fost obtinute cu ajutorul lui Mariner 10 in martie 1974.
Elementele sale topografice principale sunt craterele, cu diametre intre 100 si 1000 km, care, in majoritate au luat nastere acum 4-4,5 milioane de ani. Cel mai impozant este Caloris, in quadrantul NV, de 1300km, iar al doilea ca dimensiune, cu 625 km este Beethoven.De cca 3,5 miliarde de ani, Mercur a ramas acelasi pe care il vedem azi, intrucit miezul sau s-a racit, iar sistemul solar s-a stabilizat.

Mira

Monoceros

Monopol magnetic: reprezinta echivalentul teoretic al sarcinilor electrice punctiforme. La fel cum electronul si pozitronul reprezinta sarcinile elementare negativa, respectiv pozitiva, un monopol ar putea fi definit ca o "particula" magnetica ce beneficiaza doar de un singur pol, N sau S. Divizind un magnet pina la cel mai mic fragment posibil obtinem tot un dipol, pentru ca cei doi poli sunt, in mod normal inseparabili. Crearea de monopoli magnetici este asociata teoretic unor intensitati uriase ale cimpului magnetic, care distorsioneaza considerabil spatio-timpul (in jur de 10^49-10^53 Gauss).