Prima astfel de sursa radio a fost 3C-273. Fiind situata intr-o zona a sferei ceresti unde putea fi eclipsata de Luna, localizarea sa a fost destul de precisa, si a fost catalogata ca stea albastra obisnuita.  Insa analiza spectrului sursei a fost cel putin surprinzatoare: "steaua" nu era de fapt o stea... Deplasarea spre rosu a spectrului indica o distanta de 3 miliarde a.l., iar luminozitatea sa o egala pe cea a unei galaxii de dimensiune medie.

Ochiul omului a ajuns pina la distante de 13 miliarde de a.l. Putem vedea quasarii asa cum au fost in momentele in care Universul era inca tinar, la numai citeva milioane de ani dupa Big-Bang. In Grupa Locala sau in apropierea ei nu exista astfel de obiecte, si, se pare aparitia lor a incetat demult. 
Intrebarea care se impune este deci: ce mecanism le-a provocat aparitia, si le-a putut alimenta dezvoltarea ?  Este aproape o certitudine faptul ca unii din ei reprezinta miezul unor galaxii extrem de energetice; se presupune chiar ca majoritatea galaxiilor suficient de masive au trecut initial printr-un astfel de stadiu. 

Acest set de fotografii furnizate de Hubble dau o serie de indicii referitoare la vecinii quasarilor. Acestia apar ca obiecte extrem de stralucitoare, similare stelelor, cu spinii de difractie caracteristici. Ultimele imagini reprezinta quasari asociati galaxiilor in coliziune sau diviziune, care furnizeaza suficienta materie pentru a hrani o gaura neagra.

Altii manifesta frecvent schimbari bruste ale luminozitatii, fapt care atesta o dimensiune relativ mica, in pofida energiei imense eliberate. Daca perioada sa de variatie este, spre exemplu, de o luna, diametrul sau nu poate fi mai mare decit o luna-lumina. 
Cea mai populara explicatie a alimentarii lor postuleaza existenta in centru a unei gauri negre, de milioane de ori mai masiva decit Soarele. Multi quasari, printre care si 3C-273, emit la fel ca si gaurile negre jeturi de materie accelerata, probabil propulsate de cimpul magnetic. 
O alta categorie de astfel de surse sunt obiectele BL-Lacertae.  Sunt similare spectral quasarilor, insa sunt mai putin luminoase. Este posibil ca unghiul din care le putem observa sa fie unul mai putin favorabil, poate direct de-a lungul unuia din jeturi. 

Intr-o galaxie Seyfert, NGC 1068, au fost indentificate 4 surse compacte de radiatie X. S-a stabilit ca sursele prezentau deplasari ale spectrelor 0.261, 0.385, 0.655, resopectiv 1,112. Acestia nu sunt singurii quasari care se afla in acea zona; S. Cristiani a demonstrat ca alte sapte surse (cu deplasarea spre rosu cuprinsa intre 0.468 is 2.018) se afla in acelasi domeniu. Densitatea lor este relativ mare, avind in vedere aria de aproximativ 2 grade patrate din jurul NGC 1068 : 70surse/grad patrat, raportat la obisnuita valoare de 3surse/grad patrat. Concluzia a fost ca quasarii sunt cumva asociati cu galaxia Seyfert, si au fost probabil ejectati din ea.

Cel mai recent descoperit quasar, botezat APM 08279+5255, pare a fi cel mai stralucitor obiect cunoscut cu emisie cotinua. Luminozitatea sa o depaseste pe cea a 100 miliarde de sori. Distanta enorma la care se afla aduce magnitudinea sa aparenta la doar 15,2. Deplasarea spre rosu extrema (3,87) il plaseaza insa undeva la marginea Universului. O explicatie mai putin incurajatoare a luminozitatii sale enorme ar putea fi data prin intermediul efectului de lentila gravitationala; este posibil ca radiatia emisa sa fie amplificata de o galaxie interpusa. Sau, se poate admite ca APM 08279+5255 este cel maii activ centru cunoscut de galaxii in coliziune...

De regula, ei, si nu corpurile ceresti din jur, sunt lentilele. Un exemplu  este G2237+0305, o galaxie  situata la cca 400 milioane a.l. In spatele ei, la 8 milarde a.l. se afla un quasar, care refracta razele de lumina, si formeaza alte 4 imagini ale galaxiei. Imaginea finala este numita generic cruce Einstein, intrucit el a fost primul care a intuit astfel de efecte.

Unii quasari par a fi initiati de coliziuni galactice. Desi galaxiile sunt entitati extrem de masive, poseda propria mobilitate si propriile miscari impuse de impulsul primordial. Cea mai populara teorie referitoare la alimentarea lor energetica este cea a caderii materiei catre o gaura neagra, materie furnizata probabil de o galaxie gazda. Ipoteza a fost confirmata de Hubble, care a reusit sa discearna materia galactica in pofida emisiei extrem de puternice a quasarului din fundal. Tot imaginile furnizate de Hubble demonstreaza faptul ca aceste galaxii care ii alimenteaza au forme variate. Multi dintre quasarii studiati au fost localizati in punctele de coliziune a doua galaxii, sugerind posibilitatea ca unii din ei sa fie initiati sau alimentati de energia rezultata din fuziune. 
In fine, existenta lor a dat nastere si unei ipoteze ceva mai extravagante. Ar putea fi quasarii asa-zise "fintini stelare", puncte de singularitate diametral opuse gaurilor negre, a caror existenta se impune in acest Univers al echilibrului pe care l-am sustinut. Ar fi posibil ca materia care se "pierde" intr-o gaura neagra, fara putinta de evadare, sa ajunga intr-un univers paralel, sau poate chiar in acelasi Univers de origine, transportata de tunele Einstein-Rosen ?

Quasarii au ridicat insa si un alt tip de probleme. 
Modalitatea de a cunoaste distanta la care se afla obiectele cosmice implica deplasarea spre rosu a spectrului (de absorbtie sau emisie). Un "oarecare" Halton Arp a descoperit insa obiecte in mod evident asociate (cupluri galaxii-galaxii, quasari-quasari, etc), dar care prezinta deplasari spre rosu diferite. Inseamna ca exista o alta modalitate de a realiza deplasarea spre rosu, in afara de efectul Doppler, caz in care quasarii sunt obiecte cit se poate de obisnuite, si caz in care majoritatea cunostintelor noastre despre cosmos s-ar disipa rapid... 
John Kierein si Grote Reber afirma, pe de alta parte ca deplasarea spre rosu enorma, observata in cazul quasarilor poate fi explicata mai degraba prin efect Compton decit prin efect Doppler. Astfel, aceste surse ar putea fi mult mai aproape decit indica deplasarea spectrala, daca beneficiaza de o deplasare "intrinseca", datorata unei atmosfere ce contine electroni liberi. Lumina care traverseaza acest strat pierde din energie, pe masura ce o cedeaza particulelor, care trec din stare fundamentala in stare excitata. Daca quasarii sunt intr-adevar atit de aproape, trebuie sa manifeste miscare proprie--si aceasta a fost observata.