Mitologie si adevar

Motto:"Impotriva prostiei zeii insisi lupta in zadar" (Isaac Asimov)

Mitologia este, in mod evident, cea mai complexa dintre ghicitori; intregul adevar referitor la evolutia Universului si a umanitatii se afla incastrat in mituri, insa redescoperirea formei sale originare este deosebit de dificila, daca nu imposibila. Cea mai periculoasa minciuna este trunchierea adevarului, iar trunchierea, mistificarea, sunt omniprezente nu numai in textele reprezentative pentru zorii civilizatiei umane, ci si in cele care ar trebui sa ii reprezinte maturitatea. Exista totusi o serie de indicii, o serie de corespondente care nu pot fi negate de nimeni, si de la care poate porni cautarea…

Alfa...

Primul capitol al Bibliei descrie creatia lumii din nimic, din Haos. Rig Veda se refera la momentul in care "nu era fiinta, nu era nici nefiinta". In Manushamita, "lumea vazuta era o intunecime de neinteles, cu neputinta de patruns prin ratiune, ori de cunoscut". Civilizatia maya a perceput intr-un mod similar momentul primordial, in Popol Vuh: "nu era decit cerul. Pe atunci suprafata Pamintului nu se ivise inca. Nu era decit marea cea rece si uriasa intindere a cerurilor […]. Atunci veni cuvintul lui.". Ideea ca prim principiu mai apare intr-o forma socant de similara si in Upanisade, o culegere de comentarii filosofice la adresa sacralitatii vedice: "Ei I-au spus Cuvintului: 'Cinta pentru noi !', si cuvintul incepu sa cinte pentru ei. Desfatarea ce se afla inchisa in el, o transmitea zeilor; binele pe care il rosteste si-l reda siesi. Demonii si-au dat seama: 'Cu adevarat, ei ne vor birui cu ajutorul acestui cintaret', si napustindu-se asupra lui il rapusera prin mijlocirea Raului."

Sa fie oare ideea materia acestei creatii primordiale ? Sa fie Dumnezeu insusi identificabil cu Informatia, acea existenta care a stabilit la inceputul timpului forte si legi care nu pot fi niciodata incalcate, cu atit mai putin atunci cind nu sunt cunoscute in totalitate ? Insa cum ar fi aparut in viziunea unor adoratori orbi notiunea de "Big-Bang informational" ? Ar fi fost echivalent cu a ii dezvalui omului primitiv ca fulgerul nu este nicidecum un mesaj divin, ci doar o banala descarcare electrica… Ca o ironie la adresa adulatiei fara discernamint, s-au gasit intr-o scriere greaca referiri la un oarecare… Zamolxe, insa nicidecum ca "ruda" a zeilor olimpieni, ci ca un cit se poate de uman elev, sau sclav al lui Pitagora ! Daca el este intr-adevar acel Zamolxe din miturile dacice, concluzia devine evidenta: orice purtator al unei civilizatii superioare este considerat de inferiorii sai, fara drept de apel, un… Dumnezeu. Oare nu facem si noi astazi aceeasi greseala ? Desi ne consideram net superiori omului din antichitate, credem inca in supranatural, proiectind ceea ce nu putem intelege, sau ceea ce refuzam sa intelegem, in mit si legenda. O dovada de infinita si incurabila ignoranta...

Urmarind cronologia sacra, ajungem la putin timp (raportat probabil la eonii cosmici), la o mare lupta; "Oastea" ingerilor se divizeaza, iar rebelii au fost aruncati de ingerii de lumina inca fideli stapinului lor (iata cum se insinueaza ecourile ierarhiilor umane chiar si in teritoriile divine) pe Pamint. Aceasta a fost caderea lui Lucifer, datorata propriului sau orgoliu… Sa nu ne limitam insa doar la varianta crestina a evenimentelor; toata lumea cunoaste captivanta mitologie a Greciei antice, si odata cu aceasta, conflictul intre titani si viitorii zei olimpieni, la scurt timp dupa era Geei si a lui Uranus. Aici insa raportul fortelor a fost inversat: au cistigat rebelii, iar titanii au devenit zeii cazuti, aruncati in strafundurile Pamintului, in Tartar. In mitologia scandinava se vorbeste despre batalia Ragnarökr, Amurgul Zeilor; pe "pamintul dintre riuri", Mesopotamia, poemul cosmogonic Enuma Elish relateaza un eveniment similar conform caruia Apsu, cel dintii, si echivalentul sau feminin

Al doilea zeu in trinitatea hinduista, Vishnu, este cunoscut drept pastratorul Universului. El reprezinta echilibrul dintre forta creatoare a lui Brahma si distrugerea reprezentata de Shiva. In momentul in care raul incepe sa acapareze lumea, Vishnu coboara, ca avatar, restabilind echilibrul intre Creatie si Distrugere.

Tiamat, zeita-mama, hotarasc sa distruga zeii pe care i-au creat pentru ca au tulburat armonia universala:"Vreau sa nimicesc, sa spulber zarva lor, ca sa domneasca linistea…". Éa, unul din zei, reuseste sa ii sustraga puterea lui Apsu, si sa il ucida, apoi, Marduk, fiul sau, o confrunta, cu acelasi rezultat, pe Tiamat, ocazie cu care Marduk devine autosuficient si atotputernic: Dumnezeu. Conflictul cosmic se regaseste si in mitologia Egiptului antic: Ra, initiaza un conflict impotriva lui Apophis, pe care reuseste sa il faca prizonierul focului. Ce a reprezentat, de fapt, in realitate, acest conflict generalizat, atit de diferit perceput, si totusi atit de similar ? A avut, intr-adevar, loc un conflict cosmic in trecutul indepartat, sau un fenomen care ar fi putut fi perceput ca atare ? Datorita putinelor si subiectivelor informatii referitoare la inceputurile religiei si ale Dumnezeirii pe care le avem la dispozitie (prin intermediul mitologiei) este dificila o departajare corecta intre mit si adevar. Sa nu uitam si o importanta diferentiere de opinie de la o mitologie la alta: uneori, Soarta inclina balanta in favoarea razvratitilor, alteori conflictul este cistigat de liderii "de drept" ai ierarhiei; un bun argument in favoarea acestei diferentieri a viziunilor este cazul cultului sarpelui; prezent in mitologia prea multor popoare pentru a constitui doar o coincidenta, sarpele apare in ipostaze diametral opuse: de la eroul civilizator Kukulkan, sau Quetzalcoatl, care initiaza oamenii in tainele universului, desi este zeul cazut in dizgratie pentru incest, la simbolul mai neutru al cobrei atemporale Shesha-Ananta, pe care zeul Vishnu doarme inainte de a crea Universul in momentul trezirii, sau cel al sarpelui Yormungandr din mitologia scandinava, care inconjoara lumea ca un briu, pina la Raul suprem, Lucifer sau Dahaka (din doctrina zoroastrismului). Sarpele este in acelasi timp inger si demon, Bine si Rau, Dumnezeu, Archaeu si Diavol. Concluzia spre care ne conduce aceasta observatie este una nu prea surizatoare: intreaga spiritualitate a omenirii nu este decit o suma de indoctrinari rezultate din interpretari, din impresii asupra unor evenimente, care, poate, cindva, au avut loc…

Diluviul este un alt element comun tuturor mitologiilor, si spre deosebire de celelalte evenimente susmentionate existenta sa este deja certa. Se stie ca o catastrofa acvatica de mari proportii a zguduit istoria Pamintului, nefiind insa neaparat de sorginte divina. Putea fi cauzata de exemplu de topirea partiala a calotelor glaciare intr-o perioada de incalzire a Pamintului; un meteorit suficient de mare, de masa celui care acum 65 milioane de ani a cazut in peninsula Yucatan, in zona in care este amplasat astazi orasul Chicxulub, si a cauzat disparitia dinozaurilor, putea crea un efect de sera care sa aiba drept consecinta aceasta modificare a climei. Deasemenea, o intensificare a activitatii vulcanice putea avea acelasi efect. La poalele muntelui Ararat (Turcia) s-au gasit urme ale unei foarte vechi asezari umane, probabil prima postdiluviana (vase de lut, bijuterii si citeva schelete). Se pare ca legenda naufragiului arcei lui Noe pe virful muntelui este reala. Diluviul nu apare, dupa cum spuneam, numai in Biblie, desi cel biblic este si cel mai cunoscut. Coranul vorbeste despre un potop fierbinte, iar in miturile centramericane precolumbiene ploaia era amestecata cu smoala topita. In Popol Vuh mayas, potopul, adus de zeul furtunii, Huracan, este nu numai o pedeapsa ci si un mod de a "elimina" o antropogonie ratata (asa numitul "om de lemn". In mitologia maya exista trei incercari de a crea omul, dintre care primele doua sunt antropogonii ratate: din lut, lemn si in cele din urma porumb--lacrimile Soarelui.), ale carei rezultate ar fi primatele inferioare omului de astazi. Asemenea mituri apar si la vechii mesopotamieni (Nippur, Akkad, Babilon, chiar in binecunoscuta epopee a lui Ghilgames). Legendele Olimpului relateaza destinele lui Deukalion si Pyra, supravietuitori singuratici ai aceluiasi cataclism; arma cea mai puternica a lui Marduk era chiar Potopul, iar exemplele pot continua.

Imaginea (extrasa din Codex Borbonicus, o carte sacra azteca) reprezinta confruntarea legendara dintre Tezcatlipoca si Quetzalcoatl.
Tezcatlipoca, sau "Oglinda fumeginda", a fost asociat cu distrugerea si fortele raului in mitologia tolteca si azteca. Este patronul magiei negre, imaginat de regula cu o fisie neagra de-a curmezisul fetei, sau cu o oglinda atirnata pe piept, in care putea vedea toate gindurile si faptele oamenilor.
Quetzalcoatl, "Sarpele cu Pene care traverseaza apele", a fost adorat la Teotihuacan, de catre tolteci asociat cu steaua diminetii, Venus. Aztecii l-au transformat apoi in zeul mortii si al reinvierii. Este dualul lui Tezcatlipoca, zeul cerului noptatic, care l-a izgonit de la Tula in exil. Conform profetiei, Quetzalcoatl, reprezentat cu barba si cu pielea deschisa la culoare (iata o serie de indicii care ne trimit nu atit la un zeu, ci la un reprezentant al unei civilizatii mai avansate, avind in vedere ca indienii nu purtau barbi, insa egiptenii da...), urma sa se intoarca sa conduca din nou poporul aztec.

Tot la capitolul similitudini inexplicabile, mai pot fi incluse cifrele treizprezece si sapte: sapte sunt cerurile "Cartii lui Enoh", sapte sunt cinturile din Enuma Elish, sapte sunt bisericile Apocalipsei lui Ioan si zilele Creatiei. Ultima dintre cele patru Yuga, erele vedice, cea dominata de zeita Kali, a inceput pe 13 februarie 3102 i.Ch, acelasi 13 care reprezinta numarul cerurilor nahuatle, si anii de final ai celor patru Sori. Exista 12 verigi in lantul global al cauzalitatii in mitologia buddhista, Dvadasanga, 12 apostoli, si tot 12 sfinti calatori-alvar-care propovaduiesc maretia lui Vishnu prin cintece, propagind calea devotiunii (cei doisprezece Alvar sunt Peryi, Andal, Tirumalisai, Tondaradippodi, Tiruppan, Madhurakavi, Tirumanghai, Namm, Poygai, Bhudatt, si Pey, poate corespondentele indiene ale numelor ebraice cu care suntem atit de obisnuiti: Petru, Pavel, Ioan, ...). Tot aici se pot inscrie doua bizare coincidente: Hecate, zeita greaca a tenebrelor si a noptii, respectiv Yohualli-Ehecatl, sau "Noapte-Vint", din mitologia nahuatla, si demonicul Satanael, intilnit sub forma de Saturn la romani, Seth in Egipt, Sootan in miturile maya, si Sheitan in Islam.
Cifra patru reprezinta si ea obiectul unor coincidente: filosofii Greciei antice plasau la baza Universului patru elemente, corespunzatoare celor patru stari de agregare (apa-lichid, pamintul-solid, aerul-gaz, si focul-plasma). Stiinta moderna, si mecanica cuantica se bazeaza tot pe patru principii, de aceasta data nu structurale, ci fenomenologice, intrucit vizeaza interactiunile: forta nucleara tare, forta slaba, gravitatia si electromagnetismul.

Corespondenta socanta de amanunt a miturilor pare a se incheia cu momentul Turnului Babel, desi linia principala pare a se pastra, o coincidenta cel putin stranie avind in vedere semnificatia acestei constructii marete: punctul de separare a culturii unice preexistente in mai multe fragmente "etnogonice" care vor evolua diferit de-a lungul timpului. In acel moment, Dumnezeu s-a temut de forta umanitatii: "Si Domnul a zis: 'Iata, ei sunt un singur popor si toti au aceeasi limba; si iata de ce s-au apucat; acum nimic nu i-ar impiedica sa faca tot ce si-au pus in gind. Hai sa Ne coborim si sa le incurcam acolo limba, ca sa nu-si mai inteleaga vorba unii altora'"(Geneza 11:6,7). Este evident faptul ca, la un moment dat, s-a produs o ruptura in cadrul marii rase umane, care s-a repercutat si asupra mitologiei fragmentelor rezultate. Insa natura cauzei acestui cataclism de ordin social ramine un mister. S-au propus numeroase variante de interpretare a evenimentului. Una dintre ele sustine ca Turnul ar fi fost de fapt un imens ziggurat babilonian, pentru ca descrierea facuta in Biblie prezinta o constructie in trepte. Pe de alta parte, Turnul Babel poate avea o valoare metaforica, insa odata ce extindem mentalitatea abordata de Divinitate in aceste circumstante, gravitatea ei devine mult mai mare: el este o incercare esuata, sabotata, a omului de a ajunge la rangul Creatorului sau.
Se presupune (si exista numeroase argumente pentru aceasta supozitie) ca umanitatea, poate odata cu Universul, nu a evoluat intr-un mod liniar, ci mai degraba ciclic; este binecunoscuta legenda Atlantidei, sau cea a continentului Mu (situat probabil in zona arhipelagului Indonezian, sau Polinezian, dupa alte opinii) ambele scufundate intr-un mod misterios si paradoxal la apogeul civilizatiei lor; vestigii arhitectonice din lumea intreaga ridica numeroase probleme in explicarea modului lor de constructie; cine a fost responsabil pentru aceste mari dezastre, si pentru pierderea unor cunostinte care ar fi propulsat omenirea peste milenii de reconstructie ?
Pe intregul mapamond mai exista inca interferente culturale daca nu inexplicabile, atunci cel putin bizare. Cea mai pronuntata dintre acestea este o realitate, care, desi evidenta, a fost ignorata: corespondenta aproape perfecta a limbilor si dialectelor terestre. Nici un dialect nu poseda termeni care sa ii apartina in exclusivitate, care sa fie absolut intraductibili si intransmisibili; nu exista diferente cruciale de ordin semantic, ci doar de ordin sonor, ceea ce constituie o realitate inexplicabila daca pornim de la premisa evolutiei separate a marilor rase si civilizatii umane. In mod normal, o evolutie lingvistica paralela ar fi avut rezultate total diferite. Sa fie mediul, experienta imediata unicul factor care influenteaza dezvoltarea unei limbi, iar mediul terestru, omogen fiind (desi diferentiat zonal) a dus la aparitia acelorasi termeni ? Ipoteza "unicei civilizatii" primare este totusi demna de luat in seama.

Statuile gigantice "Moai" din Insula Pastelui.

Cind primii exploratori au sosit pe insula pastelui in 1772, au observat coexistenta a doua rase distincte. Cei mai numerosi locuitori apartineau in mod evident rasei brune din Oceania, insa ceilalti, supranumiti Viracochas ("oameni zburatori"), apartineau rasei albe, si aveau cu totul alte caracteristici: talie mai mare, parul blond sau roscat si urechile alungite artificial prin atirnarea unor greutati… specific al castei militare orejones ("urechile-lungi") din imperiul incas Se pare ca ei, o populatie de cca 2000 de oameni, au realizat surprinzatoarele constructii din Insula Pastelui: peste 1000 de statui gigantice moai, platforme si rampe de piatra, satul sacru Orongo cu presupusul observator astronomic. Legendele spun ca Viracochas au colonizat de pe continentul American numeroase insule din Oceania (ca Pitcairn, Morotiri, Rapa-Iti, Marchizele), iar dovezile materiale nu intirzie sa devina evidente: sculpturi infatisind animale inaccesibile in mod obisnuit polinezienilor, cunostinte avansate de astronomie; zeitatea care patrona aceste calatorii si totodata initiatorul lor se numea Rongo-Fiul Soarelui (iata un alt fapt cel putin bizar: multitudinea de civilizatii care divinizau Soarele-egipteni, peruani, polinezieni, nativii din insula Pastelui-sub nume relativ similare: Ra sau derivatele lui).

Dezvoltarea marilor, sau marii civilizatii umane a fost intirziata de "incidentul" turnului Babel, insa nicidecum oprita. Misterele care le caracterizeaza sunt de aceeasi natura: constructiile "imposibile" . Cele mai cunoscute dintre acestea sunt fara indoiala piramidele Egiptene, in special Marea Piramida atribuita faraonului Keops/Khufu. S-a presupus chiar ca celelalte doua (ale lui Kefren si Mikerinos) sunt copii ale Marii Piramide, neputind-o insa egala nici ca dimensiuni, sau ca precizie-pe de-o parte-si nici ca vechime, pe de alta parte. Initial, constructia ei si a Sfinxului a fost plasata in jurul anului 2500 i.e.n, deci acum 4500 de ani. Au aparut insa unele intrebari: era astrologica in care Egiptul antic si-a desfasurat existenta a fost cea a Taurului, fapt evident in cadrul mitologiei; unele divinitati importante, ca Hator, Apis, Mnevis, si chiar Isis erau reprezentate cu coarne de taur. Atunci, urmind acelasi fir logic, Sfinxul trebuia sa aiba elementul caracteristic "taur" si in nici un caz "leu". Pornind de aici, constructia Marii Piramide a fost impinsa inapoi in timp pina in jurul anului 8000 i.e.n. Un alt argument, de aceasta data de natura geologica, s-a adus in sprijinul acestei ipoteze: Piramida prezinta urme evidente ale eroziunilor cauzate de ploi puternice. Insa clima Egiptului nu a mai avut astfel de ploi de cca 10000 de ani. In plus, analizind modul in care egiptenii au incercat sa reproduca pe pamint un model celest, (cel al constelatiei Orion, folosindu-se de piramidele lui Keops/Khufu, Kefren si Mikerinos pentru a realiza "centura" lui Orion, si de Nil ca o reprezentare a Caii Lactee), s-a ajuns la concluzia ca alinierea constructiilor ar fi corespuns perfect imaginii cerului de acum... 10500 de ani.
Un alt caz de subestimare a vechimii unui vestigiu arheologic este si orasul andin Tiahuanaco. Initial s-a presupus ca incasii au fost constructorii sai, insa lovindu-se de caracterul imposibil al executarii unei astfel de constructii la acea vreme, oamenii au cautat alte ipoteze. Pentru ca pe un fragment de ceramica s-a identificat imaginea unui toxodon (animal disparut cu mult inaintea perioadei de apogeu a civilizatiei incase), pentru ca desi infloritor, orasul a fost parasit brusc, iar la o asemenea altitudine respiratia devine dificila, ( un argument care trabsforma ideea de constructie in Anzi intr-una absurda), pentru ca lacul invecinat (Titicaca) prezinta fauna si vegetatie oceanica, iar pe muntii din imprejurimi s-a putut indentifica o "linie de sare" datorata apelor marine care au acoperit cindva acele paminturi, concluzia trasa a fost una simpla: constructia orasului a precedat ridicarea noului lant andin, situat cindva la nivelul marii, si o serie de miscari tectonice violente a pus capat terminarii sale.

...si Omega

In general, escatologiile sunt strins legate din punct de vedere ideologic de conceptia Universului ciclic. Indirect, chiar si scrierile Biblice confirma existenta unui astfel de Univers, la finele Apocalipsei facindu-si aparitia "un cer nou si un pamint nou".
In filosofia indiana, ciclicitatea, Roata Universala, se extinde de la nivelul universal si la cel uman, prin intermediul metempsihozei. Fiecare este predestinat la un anume numar de existente terestre, dictat de karma, abia dupa ce acest sir se epuizeaza, penitenta este completa si individul poate accede la Nirvana, scopul ultim.
Escatologia araba este similara cu cea crestina: exista un mesia, denumit Mahdi, care va cirmui poporul ales pe parcursul aceluiasi mileniu de pace pe care textele biblice insele il propovaduiesc, dupa care va urma ultimul mare conflict. De asemenea, inainte de sosirea mintuitorului iranian Saoshyant, fiul sau reincarnarea directa a lui Zarathustra, va cadea din cer cometa Gurz-Sehr (care coincide cu acel bolid biblic denumit "Pelin", sursa otravirii apelor), transformind Pamintul intr-o mare de metal si piatra topita, prin care dreptcredinciosii vor trebui sa treaca inot din morminte, catre a doua viata. Va urma apoi conflictul final--Ahura-Mazda--in care sarpele Dahaka, intruchiparea Raului isi va gasi sfirsitul. O trimitere la extrem de similarul Antichrist, si la batalia Armaghedonului este implicita…

Veda infatiseaza ideea universului pulsatoriu in conceptia erelor pralaya, care corespund cu cei cinci tonatiuh, sau sori nahuatl. In primul Soare, Patru-Jaguar, condus de Tezcatlipoca, Pamintul era populat de giganti, care au fost in cele din urma, in anul al 13-lea distrusi de jaguari. Al doilea Soare, Patru-Vint, a fost guvernat de Ehecatl, o ipostaza a lui Quetzalcoatl ca zeitate a vintului. Cind a doua era a fost distrusa de uragane, toti oamenii au fost transformati in maimute. Patru-Ploaie, era lui Tlaloc, si-a gasit sfirsitul sub o ploaie de foc, iar fiintele umane au devenit ciini, fluturi si curcani. Al patrulea Soare, Patru-Apa, dominat de zeita apei Chalchiuhtlicue ("Cea cu fusta de Peruzea"), sfirseste printr-un diluviu. Zeita transforma oamenii in pesti, pentru a putea supravietui in apele, care au stagnat 52 de ani. Gigantul Xelhua supravietuieste, urcindu-se pe muntele lui Tlaloc, in timp ce perechea umana Nata si Nena (iata o varianta a mitului lui Noe) construiesc o ambarcatiune. Era curenta este Patru-Miscare, dominata de imaginea zeului Soare Tonatiuh, si va lua sfirsit in cutremure si foamete.
Erele Yuga indiene, in numar de patru (de aur-Kritayuga, era dreptatii in care domneste Dharma, de argint-Tretayuga, in care incepe decadenta, de bronz-Dvaparayuga, al carei patron este Dvapara, zeul jocului de zaruri, si de fier-Kaliyuga, o era a raului si intunericului, patronata de zeita Kali) subscriu aceluiasi univers ciclic.

Sfirsitul printr-o iarna eterna apare in Scandinavia, dupa ce lupul Fenrir inghite Soarele si il ucide pe Odhinn--zeul care domina panteonul. Acesta va fi, in cele din urma razbunat de fiul sau, Wydarr. Aceeasi escatologie a gheturilor vesnice este sugerata si in Avesta, scrierea sacra a zoroastrismului.
Sunt oare aceste viziuni asupra sfirsitului simple expresii ale temerilor care umbresc viitorul omenirii, simple speculatii ale unor minti nestiutoare ? Poate… sau poate nu.
Ipoteza universului pulsatoriu devine din ce in ce mai pertinenta, pe masura ce rationamentele pe marginea Big Bangului, si a fenomenului complementar--Big Crunch--sporesc in complexitate. Stiinta a oferit chiar si o posibila perioada a unei astfel de pulsatii: 82 de miliarde de ani…
Cu 10 000 de ani in urma, Pamintul era inca invadat de gheata. Cauza ? Glaciatiunea cuaternara, inceputa acum 1.6 milioane de ani. Se estimeaza ca aceasta stare persista si astazi, desi gheturile s-au retras acum citeva mii de ani. Cauzele acestor fenomene sunt legate in principal de miscarea sistemului solar, si a bratului pe care acesta se afla, in raport cu Galaxia: trecind prin zone cu densitate mai mica sau mai mare de materie in parcurgerea unei orbite complete, cimpul magnetic terestru si fortele gravitationale se schimba, si de aici, insasi orbita terestra sufera modificari. Oare sursele directe ale textelor sacre--asa-numitii "Zei"--cunosteau caracterul repetitiv al acestui fenomen ? Cunosteau ploile de meteoriti, si impacturile ca acela care a spulberat dominatia dinozaurilor, acum 65 de milioane de ani, la finele cretacicului ? Aveau notiunile de astronomie necesare pentru a dezvolta teorii similare celor la care chiar stiinta contemporana adera, si pentru a reusi sa manipuleze astfel o intreaga specie, orbita de propria mirare si ignoranta ?

Credinta, pulbere de stele

Religia absolutizata: coordonata "fundamentala" a societatii, mijloc al "desavirsirii"… si cea mai elaborata crima impotriva umanitatii… Iata, pe scurt, o definitie a ceea ce imi provoaca cele mai mari nedumeriri, mi-a oferit cele mai mari sperante si imi naruie in permanenta visele pentru specia umana. "Crede si nu cerceta". "Supune-te vointei Domnului tau". Asculta, ca sa nu intelegi; inceteaza cautarea, sufoca-ti curiozitatea, in numele sfinteniei. Inabuse vocile blasfemiatoare, pentru ca ele pot grai cioburi de adevar. Respecta, in virtutea fricii, un Dumnezeu egoist si razbunator. Temindu-ne de propria noastra pieire, vedem in fiecare fereastra spre infinit o ispita, in fiecare intrebare o blasfemie. O societate dominata de religie nu poate vedea mai departe. Iata Cutia Pandorei… Odata aruncata de o minte diabolica in mijlocul unor fiinte umilitor de primitive, religia a devenit o necesitate, si un cerc din care nu se mai poate iesi niciodata. Mereu va exista indoiala si mereu va exista teama fata de Cuvintul Sfint, in momentul in care orice tendinta contrara lui va fi pusa pe seama Fortelor Raului. Iar credinta este mult prea adinc inradacinata in spiritul omenesc pentru a putea fi abandonata vreodata intr-un mod absolut; ea ne defineste ca specie. Suntem doar expresia propriilor noastre obsesii si terori, sau a unei manipulari subtile si imperceptibile ?
Unde ar fi ajuns astazi umanitatea daca nu ar fi trebuit sa poarte povara credintei ? Nu pot raspunde cu certitudine. Poate ar fi iesit din caverne mult mai devreme, fara a mai astepta indurarea zeilor si fara a se mai teme de razbunarea acestora. Poate ca in momentul de fata Pamintul ar fi fost pustiu, devorat de o rasa furibunda, cu o istorie infima.
Se pune insa intrebarea de unde porneste aceasta nevoie atroce de a crede ? Este un act de suprema disperare ? Este un act de suprema speranta ?

contact: iramelanox@gmail.com