Viata s-a nascut dupa cum stim, din haosul primordial, pastrind unul din principiile sale definitorii: hazardul. Faptul ca ea se afla mereu pe linia de demarcatie dintre ordine si abisul entropic ii asigura mobilitatea, capacitatea de schimbare si de evolutie. Viata reprezinta granita intre Cosmos-universul ordonat-si Haos, si tocmai acest statut special ii confera atributele, de asemenea speciale. Viata nu este un miracol, ci o consecinta naturala a intrepatrunderii celor doua componenete antagonice-determinate in mitologii de cele mai diferite nume: Yin si Yang, Elohim si Satanael, Lumina si Intuneric, Bine si Rau. Din coliziunea a doua lumi absolute, lipsite de substanta si coerenta, s-a nascut o lume relativa, singura din cele trei care poseda atributul existentei. 

Creierul si Informatia 

Stim multe despre modul de functionare al creierului. Stim ca, asemenea unei sculpturi, se modeleaza prin moarte celulara programata, inca din viata embrionara, astfel incit cca 50% din neuroni se pierd de la conceptie pina la nastere. Stim ca functionarea celulelor neuronale este dependenta de interactia cu celulele vecine, de inputul lor de neurotransmitatori, si de factori de crestere. Stim cit de complicat functioneaza o sinapsa, si substantele cae pot actiona ca neurotransmitatori. Cunoastem unele tipuri elementare de retele neuronale.
Exista insa, ca si in fizica teoretica, o falie imensa intre macro si micro, intre sistemul in ansamblu, si partile sale componente. Chiar daca putem cuantifica microcurentii care iau nastere intr-o sinapsa, si care poarta impulsul de la un neuron la altul, nu putem preciza insa modul in care din ansamblul acestor curenti ionici ia nastere... Informatia.

Informatia este o entitate bizara, neasimilabila cu nici o alta forma de existenta din Univers. Constituie oare creierul o poarta de acces spre aceasta a Cincea Dimensiune ?
Accesul, totusi ingradit, al creierului la cea de-a Cincea Dimensiune, probabil independenta de timp, si apoi reintrarea in Universul cunoscut, cvadridimensional, in care timpul joaca un rol extrem de important, poate avea efecte secundare cel putin bizare...
Cu totii cunoastem fenomenul Deja-Vu. Probabil mai putin cunoscut este faptul ca ele sunt frecvent asociate crizelor de epilepsie (in general de tip absenta - petit mal - insa pot apare si in alte tipuri de crize). Totusi un procentaj mare de indivizi normali au avut cel putin o astfel de experienta. Modul de aparitie al fenomenului ramine o enigma, desi a fost deseori asociat cu un creier imatur, insuficient definitivat ca arhitectura, in care mai persista inca vestigii ale neuronilor suplimentari din viata intrauterina, sau inca insuficient mielinizat, cu o izolatie electrica deficitara, care permite interferenta unor circuite.
De unde ar putea rezulta senzatia de familiaritate in situatii cu totul noi, care implica persoane cu totul necunoscute pentru individul in cauza ? Timp de citeva momente persista bizara senzatie, de... amintire a viitorului. Spre deosebire de amintirile propriu-zise, aceste informatii nu lasa posibilitatea reproducerii lor, ci doar a recunoasterii - iata diferenta esentiala. Exista o limitare care nu ii permite observatorului sa efectueze schimbari asupra starii de fapt, dar care face parte din sine, din amintirile sale. Este creierul capabil de mici salturi in timp, prin erori de adresare a universului Informational din care isi extrage materia prima ? Daca da, se pot ele controla si transforma in fenomene perfect constiente ?
Sau, pur si simplu ne inseala "memoria" ? :)

Viata si entropie

Este oare vehicularea informatiei apanajul exclusiv al materiei vii ? Informatia in virtutea careia exista orice organism viu, indiferent de complexitate, este stocata in molecula de ADN.
Universul material nu se poate sustrage entropiei. Unica forma de existenta care contrazice aceasta lege este... viata.

Entropia reprezinta de fapt gradul de nedeterminare a unui eveniment. Cu cit informatia referitoare la acel eveniment este mai redusa, gradul de nedeterminare este mai mare, deci entropia este mai mare. Pe de alta parte legatura dintre viata si informatie este multivalenta. Viata este in mare parte informatie pura, are nevoie de ea pentru a se dezvolta. Cea mai mare parte din informatia necesara vietii unei celule este stocata in nucleul sau, si o mai mica parte in mitocondrii, al caror ADN este diferit de cel nuclear. Deci gradul de nedeterminare, entropia "evenimentului" numit viata este scazut, atita timp cit celula isi poate propaga si utiliza informatia disponibila, prin replicare de ADN si prin sinteza de proteine specifice.
Exista inca un numar mare de necunoscute in ecuatia ADN --> viata. Proteinele sintetizate pe baza informatiei inscriptionate in genom au o bizara proprietate de a se organiza mai degraba in stari metastabile. Unele se "impacheteaza" in structura lor tridimensionala (cea cuaternara, responsabila de rolul lor fiziologic) nu in starile corespunzatoare energiei potentiale minime, ci in stari care corespund cel mai bine functiei pe care trebuie sa o indeplineasca.
Responsabile pentru stabilizarea acestor structuri sunt proteinele numite chaperone, cunoscute si sub numele de proteine de soc termic (HSP). Ele reprezinta, in mare, un sistem imunitar celular, care detecteaza proteinele cu o structura spatiala eronata, si le marcheaza penru distrugerea intracelulara.
In revista "Nature" a fost publicat de curind un articol de catre Christine Queitsch & colab., de la Universitatea din Chicago. Acestia au observat faptul ca scazind activitatea proteinelor chaperone (mai specific HSP 90) la plante, cresc variatiile survenite in fenotipul plantelor respective. Explicatia furnizata pentru acest fenomen a fost faptul ca mutatiile survenite spontan in genomul oricarei specii sunt compensate de acest sistem-tampon al proteinelor de soc termic, si se pot acumula in genom fara a determina vreo disfunctie celulara. Cu timpul, capacitatea sistemelor de compensare este depasita; consecinta poate fi moartea celulei, dar si... speciatia. Iata cum se poate ajunge la conceptul de metastabilitate a speciei.
Desi genereaza si utilizeaza energie pentru a isi mentine matricea informationala, si pentru a se sustrage haosului, viata nu poate birui deplin dezordinea. Spre exemplu, orice celula "stie" cind si de cite ori sa se multiplice, dar in momentul in care pierde intr-un fel sau altul aceasta informatie, apare cancerul - o forma organica de entropie. Oare daca am avea posibilitatea sa efectuam o statistica referitoare la numarul de cazuri de cancer existente de la originile societatii umane si pina in prezent, vom putea percepe o oarecare  crestere ? Este aceasta entropie "organica" o consecinta a celei universale ? 
Omul a fost la inceput masina perfecta, intr-o lume perfecta. Insa odata ce a cazut din mina creatorului sau, din Gradina Raiului, au inceput sa apara erorile. Transcrierea potentialului genetic de la parinti la urmasi a incetat sa mai fie 100% fidela, si astfel au luat nastere mutatiile, mai mult sau mai putin benefice. Coroziunea speciei umane se numeste "cancer", "retrovirus", "boli autoimune": forme de degradare a potentialului genetic si a mecanismului ireprosabil initial. Cine este responsabil de aceste defectiuni ? Poate timpul si entropia inevitabila...

A cincea dimensiune

Am tratat mai devreme legatura dintre viata si informatie, ajungind foarte aproape de o identitate. Poate ca intr-adevar, sufletul exista in fiecare corp, fie el organic sau anorganic, insa numai la om, datorita unei densitati informationale net superioare intregii materii, a atins un astfel de nivel de complexitate. Deci, complexitatea entitatii numite "suflet", pentru a o spune intr-un mod penibil de matematic, este direct proportionala cu cantitatea de informatie vehiculata. La urzeala spatio-temporala a Universului se mai adauga iata o alta: dimensiunea informatiei, si, la fel cum in continuumul spatial exista anumite neregularitati, cauzate de existenta maselor mari, generatoare de forte gravitationale importante, in aceasta a cincea dimensiune, nodurile sunt acele puncte pentru a caror definire este necesara o mai mare cantitate de informatie decit in mod obisnuit. Fiecare infim punct de materie poseda propria informatie, care ii coordoneaza nasterea, viata, si moartea. Fiintele inteligente sunt in mod evident campionii acestei categorii, pentru ca sunt sigurele capabile de a valorifica pozitia pe care o au. In aceste cazuri relatia cauza-efect devine putin obscura; sa luam spre exemplu creierul uman: existenta sa presupune din start o mare densitate informationala, insa din momentul in care omul devine constient de sine,  si (indirect) de accesul la Universul Informatiei, relatia devine una bilaterala si adevaratul schimb de informatie incepe. Deci omul este partial responsabil pentru distorsiunea pe care o creeaza, insa tocmai aceasta distorsiune este cauza actiunii sale (involuntare, de altfel). Creierul este suficient de complex pentru a dezvolta o legatura "interactiva" cu informatia: iata o confirmare putin mai concreta a celebrei si romanticei afirmatii "Cauta adevarul in tine insuti", sau a maximei socratice "Nosce te ipsum" ("Cunoaste-te pe tine insuti").  Concluzia ? Misticul "tot" capata, iata, "substanta". Informatia, desi o notiune prin excelenta abstracta, inlocuieste mult mai putin concretele "soarta",  "providenta", "Dumnezeu"...