Tahion: particula ipotetica, existenta doar pe baze teoretice, care ar calatori mai repede decit lumina. Ei reprezinta o solutie bizara a ecuatiilor relativitatii restrinse: masa lor este "imaginara", continindu-l pe i, si reprezentind radacina patrata a unui numar negativ. Astfel, energia lor poate fi reala, (insa, de asemenea negativa), permitindu-le existenta in continuumul spatio-temporal. Din aceasta inversare a proprietatilor particulelor obisnuite (fie ei tardioni sau luxoni) rezulta o serie de consecinte care par a incalca legile bunului simt... Astfel, un tahion accelereaza in momentul in care pierde energie. Mai mult, un tahion cu energie zero, este numit transcendent, calatorind cu o viteza infinita, in vid. Aplicind mai departe inversarea proprietatilor tardionilor (particule condamnate la viteze subluminice) ajungem la concluzia ca c  este limita inferioara a vitezei tahionice, care nu poate fi niciodata atinsa. Datorita energiei negative pe care o poseda, tahionii trebuie sa primeasca o energie infinita care sa ii decelereze pina la pragul luminic.
Presupunind ca ar exista astfel de particule incarcate electric, deplasindu-se mai repede decit lumina in orice mediu, ar trebui sa produca radiatie Cerenkov, pierzind energie, si deci, dobindind impuls suplimentar. Consecinta ar fi o reactie in lant, care ar elibera cantitati uriase de energie sensibila, ceea ce, in mod evident, nu se intimpla. Avind in vedere aceast ultim argument, si faptul ca acea radiatie Cherenkov nu a fost observata, concluzia logica este fie lipsa sarcinii electrice in cazul tahionilor, fie lipsa interactiunii dintre ei. Daca aceasta ar avea intr-adevar loc, crearea de perechi tahion-antitahion ar instabiliza vidul - din nou o concluzie neconcordanta cu observatia.
Tahionii nu au putut fi izolati experimental, ca particule reale in vid, insa s-a incercat identificarea lor ca cvasiparticule, intr-un mediu laser (termen tehnic ce se refera la acele medii cu inversie de populatie. Laserul functioneaza pe baza dezexcitarii simultane a mai multor atomi; in mod normal, majoritatea atomilor dintr-un cristal sunt neexcitati, si doar unii dintre ei se afla pe nivele energetice superioare. Inversia de populatie se realizeaza atunci cind majoritatea atomilor trec intr-o stare energetica superioara, starea excitata, lasind doar o minoritate pe nivelul fundamental). Cvasiparticulele, ca fononii si polaritonii in cazul solidelor, exista doar ca excitatii la nivelul particulelor obisnuite.
Pina in prezent, exista doua efecte ce se propaga cu o viteza mai mare decit lumina, iar tahionul ar putea fi un al treilea. Un foton ce strabate o bariera cuantica (de potential) prin efectul de tunel se deplaseaza aparent mai repede decit lumina. La fel, prin efectul EPR, doi fotoni proveniti de la o aceeasi sursa se comporta intr-o maniera corelata, continua sa interactioneze si dupa emisie. Daca unul dintre ei sufera o schimbare a starii, ea va fi preluata automat de celalalt, iar interactiunea pare a fi instantanee.
In ceea ce priveste transmiterea de informatie dincolo de limitele prezentului, aceasta ramine din pacate (sau din fericire...) imposibila. Teoria cuantica aplicata undelor asociate acestor particule duce la doua solutii: undele tahionice localizate sunt subluminice, iar cele superluminice sunt nelocalizate. Presupunind deci ca ar fi posibila detectarea unor particule atit de ipotetice, Incertitudinea lui Heisenberg isi spune cuvintul.
Conceptul de tahion (deriva din greaca, tachys=rapid) a fost introdus pentru prima data de Gerald Feinberg.

Teleportare: metoda de a transporta instantaneu materie. Problema teoretica ridicata de teleportare este imposibilitatea determinarii precise a starii particulelor subatomice, atit in cazul scanarii lor, cit si in cazul rematerializarii. Totusi, o metoda de depasire a inconvenientului incertitudinii lui Heisenberg a fost inventata de Charles H. Bennett, Gilles Brassard, Claude Crepeau, Asher Peres, si Bill Wooters, si se bazeaza pe efectul EPR, bizarul fenomen cuantic al corelatiilor nelocale. Pentru teleportare, expeditorul si destinatarul pregatesc o pereche de paricule astfel corelate; expeditorul pune particula sa (A) in contact cu o alta (M), a carei stare vrea sa o transmita. Cea de-a doua particula (B), corelata cu A, va "percepe" modificarea determinata de M, si va "actiona" in consecinta, reproducindu-i starea asupra unei a doua particule (N) similara cu prima, a carei prezenta prealabila este insa necesara la destinatar. Proba practica a fost oarecum trecuta: intr-o incercare din zece, s-a produs transmiterea fidela a fotonilor. Aceasta metoda nu intra in contradictie cu Pricipiul Incertitudinii, intrucit expeditorul nu cunoaste starea lui M, si nici nu trebuie sa inmagazineze si sa transmita informatia corespunzatoare reproducerii la destinatar a acestei stari. Intrucit, chiar daca, prin absurd, ar fi posibila determinarea precisa a informatiei ce defineste toti atomii componenti ai unui organism uman, ramine inconvenientul transmiterii. Doar pentru o rezolutie de o raza atomica (fara a lua in considerare natura atomilor si nici impulsul lor) sunt necesari 10^32 de biti, a caror transmitere chiar si prin fibrele optice cele mai rapide, ar dura 100 milioane de secole.

Teoria informatiei: studiaza mesajele, transmiterea lor, si tehnica necesara acestei transmisii.
Un concept fundamental in teoria informatiei este cantitatea de informatie dintr-un mesaj, continutul informational, cuantificabila, masurabila matematic. Continutul nu se refera la intelesul mesajului transmis ci la probabilitatea ca un anume mesaj sa fie receptionat, ales dintr-un set posibil de mesaje. Cea mai mare valoare pentru continutul de informatie este atribuita mesajului care are cea mai mica probabilitate de a fi transmis. Daca probabilitatea este 1, (100%), continutul informational este nul. Cuantificarea se face pe baza formulei lui Shannon, I = log2 (1/p), unde p este probabilitatea ca un mesaj sa fie transmis.
Daca aruncam o moneda, probabilitatea ca una din cele doua fete sa cada in sus este 1/2. Daca atribuim uneia din ele valoarea 0 si celeilalte valoarea 1, avem de-a face cu un sistem binar, iar alegerea uneia din cele doua valori corespunde unui bit de informatie binara. Daca aruncam moneda de trei ori la rind, exista 8 posibilitati de combinare a rezultatelor, adica 2^3, respectiv 000, 001, 010, 100, 011, 101, 110, 111. Continutul informational al acestui mesaj este de 3, adica log28.
Entropia informationala, (desi concept separat de entropia termodinamica are o expresie extrem de similara cu aceasta) , reprezinta o masura a continutului mediu de informatie. Intuitiv, ea este un exponent al starii de dezordine a unui sistem. Daca intr-un set de mesaje probsbilitatile sunt egale, entropia totala este data de formula H=log2N, unde N este numarul de mesaje posibile din set. Astfel, daca luam in considerare mesaje compuse din succesiuni aleatorii ale literelor alfabetului (25, si 5 diacritice), virgula si punctul, si daca se presupune ca probabilitatea ca fiecare mesaj sa apara este aceeasi, avem o entropie de log232=5, ceea ce inseamna ca sunt necesari 5 biti pentru a coda fiecare caracter.
Valoarea entropiei poate fi scazuta considerabil de redundanta naturala, care permite unei persoane sa receptioneze un mesaj chiar daca din el lipsesc vocale, sau o parte. Redundanta artificiala este introdusa in comunicatii ca supliment al mesajelor codate pentru a reduce erorile in transmitere.

Terminator: linia de separare a fetei planetare luminate de cea intunecata.

Troieni: nu toti asteroizii principali ai sistemului solar sunt grupati in centura. Cei denumiti troieni se misca pe aceeasi orbita cu cea a lui Jupiter, si ocupa pozitiile denumite puncte Lagrange. Se afla la o distanta unghiulara aproape fixa, cu mici variatii, de 60 grade (cele doua puncte troiene, Jupiter si Soarele descriu un romb).