Orion (Vinatorul): constelatie importanta, vizibila in emisfera nordica, pe timpul iernii. Structura sa (in special stelele din centura) a inspirat, se pare, constructia piramidelor din Valea Regilor. Cele doua stele principale sunt foarte diferite.
Steaua b (Rigel) este cea mai stralucitoare. Aflata la o distanta de 900 a.l., lumineaza cu puterea a 60 000 sori.  Daca s-ar fi aflat la aceeasi distanta de noi ca si Sirius, luminozitatea sa ar fi atins o cincime din cea a Lunii pline, cu magnitudine -10. Rigel are un companion, care depaseste "doar" de 150 de ori stralucirea Soarelui.

Alpha Orionis, sau Betelgeuse, este o supergiganta rosie, aflata pe "umarul" constelatiei, care daca ar inlocui Soarele, ar depasi ca dimensiune orbita lui Jupiter. Aceasta este prima imagine asupra unei alte stele decit Soarele, luata de telescopul extraplanetar Hubble, si releva printre altele, spectrul UV, si o mica anomalie: un "punct" cu o dimensiune de 10 ori mai mare decit Pamintul, mult mai cald decit restul stelei, cu cel putin 2000 grade. Ramine de vazut daca zona are vreo legatura cu oscilatiile relevate anterior in cazul lui Betelgeuse, sau daca se translateaza periodic pe suprafata stelei, sub imperiul cimpurilor magnetice.

Magnitudinea lui Betelgeuse variaza intre 0,4 si 0,9, dar uneori poate ajunge la 0,1, aproape la fel de stralucitoare ca si Rigel. Dimensiunea sa imensa face posibila distinctia detaliilor pe suprafata sa.
 Celelalte stele ale formatiei principale sunt g-Bellatrix si k-Saiph, secondate de stelele centurii (d-Mintaka, e-Alnilam, si z-Alnitak). Bellatrix are puterea a 2200 de sori, iar celelalte a mai mult de 20 000, si se afla la cca 1000 a.l. distanta de noi. Saiph nu este cu mult mai slaba decit Rigel, insa mai indepartata: 2200 a.l. Mintaka este o variabila prin acoperire, cu o arie mica de oscilatie (intre 2,20 si 2,35 mag).
    s, din "sabia" lui Orion, este o stea multipla cunoscuta, iar q, Trapezul, este responsabil de iluminarea spectaculoasa a nebuloasei M42. M43 (o extindere a lui M42) si M78 (la nord de centura) sunt in realitate partile cele mai luminoase ale unui nor masiv nebular care se intinde peste toata constelatia.
Alte stele duble obisnuite sunt i (cu magnitudinile componentelor de 2,8 si 6,9) si l (3,6 si 5,5).
Variabila rosie W Orionis (cu o perioada de 12 zile) se afla la extremitatea sudica a unui grup de stele denumite p1-p6, si este de tip N, cu o culoare caracteristica, chiar mai rosie decit Betelgeuse, desi este mult mai slaba. U Orionis, la granita cu constelatia Taurus, este o variabila de tip Mira, vizibila la apogeul luminozitatii. Are o perioada de 372 de zile si apartine tipului spectral M.
Stele principale:

Stea
Ascensie dreapta
(h, min, sec)
Declinatie
(grd, min, sec)
Magnitudine 
aparenta
Tip 
spectral
Nume
b
05  14  32
-08  12  06
0,12
B8
Rigel
a
05  55  10
+07  24  26
0,1-0,9
M2
Betelgeuse
g
05  25  08
+06  20  59
1,64
B2
Bellatrix
e
05  36  13
-01  12  07
1,70
B0
Alnilam
z
05  50  45
-01  56  34
1,77
O9,5
Alnitak
k
05  47  45
+09  40  11
2,06
B0
Saiph

 

Aceasta este o alta nebuloasa de reflexie, catalogata NGC1999. Spre deosebire de nebuloasele de emisie, a caror stralucire roscata se datoreaza emisiei de fotoni de la atomii de gaz in stare excitata, nebuloasele de reflexie preiau preferential lumina albastra. Cele mai celebre se afla in jurul Pleiadelor, insa aceasta primeste lumina de la steaua variabila V380 Orionis, chiar in stinga centrului. Regiunea intunecata din centru se datoreaza blocarii luminii de catre un nor mai dens de gaz molecular, in care se formeaza probabil noi stele. NGC1999 se afla la 1500 a.l., la sud de binecunoscuta nebuloasa de emisie M42, Orion.

In constelatia Orion se afla si o nebuloasa de reflectie cu o forma neobisnuita, denumita sugestiv Capul de Vrajitoare (sau, mai putin poetic IC 2118). Stralucirea sa se datoreaza luminii primite de la Rigel si reflectate de praful care o compune; nuanta albastra nu este determinata atit de culoarea stelei, ci mai ales datorita faptului ca granulele de praf reflecta cu o mai mare eficienta lumina albastra decit pe cea rosie. Nebuloasa se afla la cca 1000 a.l.

 

Astfel ni se arata constelatia Orion, incadrata in stinga de stralucirea palida a stelelor din calea lactee, si in dreapta sus de un grup de stele galbene, ce apartin Taurului, dominate de Aldebaran. "Umarul" sting al Vinatorului, giganta rosie Betelgeuse, are aici o stralucire galbuie. Coltul din dreapta jos al constelatiei este marcat de Rigel. Steaua stralucitoare de jos este Sirius, parte a Ciinelui Mare.

Cometa Soho, fotografiata pe 23 mai 1998, proiectindu-se pe fundalul constelatiei Orion. Capul si coada cometei se intind peste norii de praf din nebuloasele Capul de Cal  si Flacara. Alnitak, steaua alaturata cometei in dreapta sus, este Zeta Orionis, cea mai estica din centura.