Aberatia
luminii: diferenta unghiulara dintre pozitia reala a unei
stele pe bolta, si cea observabila. Se datoreaza miscarilor la care este
supus Pamintul (rotatia diurna, revolutia, si miscarea sistemului Solar
in jurul centrului galactic). Desi viteza rezultanta a tutror acestor
miscari este nu mai mare de 0.2% din viteza luminii, este suficienta pentru
a da o aberatie de 20.47 arcsecunde.
Analogia care se poate face este aceea a unei picaturi de apa, care lasa
o dira oblica in momentul caderii pe un obiect in miscare. Aberatia luminii
a fost unul din argumentele pe care s-a bazat teoria relativitatii, intrucit
dovedeste faptul ca fotonii, desi nu au masa de repaos, "primesc" masa
de miscare datorita energiei pe care o poarta (conform ecuatiei E=mc^2).
Acretie: fenomenul de constituire a corpurilor masive din particule de praf. Este una din teoriile de formare a Soarelui si a Planetelor; fiecare particula (in speta atom de hidrogen, pentru ca aceasta este materia prima in
 |
Fenomenul de acretie in cazul unui sistem binar. Nu intotdeauna, steaua cea mai masiva este si cea mai voluminoasa. Unele sisteme binare sunt constituite din stele de tipuri diferite. In aceasta reprezentare, steaua neutronica, mai densa decit companionul sau, atrage materie.
Afeliu:
distanta maxima de Soare, la care se afla Pamintul in timpul unei revolutii
complete.
Andromeda:
constelatie din emisfera nordica. Isi trage numele de la fecioara ce trebuia
jertfita unui monstru marin, salvata intr-un final de Perseu. Cele trei
stele principale au toate in jur de 2,1 mag; steaua a poarta numele Alpheratz,
b-Mirach, si g-Almaak; se afla la 72, 88 si, respectiv 121 a.l.
Stele principale:
| Stea | Ascensie dreapta (ore, minute, secunde) |
Declinatie (grade, minute, secunde) |
Magnitudine | Tip spectral |
Denumire |
| a | 00 08 23 | +29 05 26 | 2.06 | A0P | Alpheratz |
| b | 01 09 44 | +35 37 14 | 2.06 | M0 | Mirach |
| g | 02 03 54 | +42 19 47 | 2.14 | K2+A0 | Almaak |
| d | 00 39 20 | +30 51 40 | 3.27 |
Alpheratz este o stea dubla de tip spectral A; Mirach are o culoare portocalie, si se banuieste ca ar fi o stea varabila. Almaak este de asemenea dubla, cu componenta principala o stea portocalie de tip K; insotitorul--el insusi o stea dubla, mult mai compacta--este mult mai fierbinte, albastru-verzui, iar cele doua componenta pot fi cu usurinta diferentiate, chiar si cu o putere optica mica. Steaua d apartine tot tipului K, portocalie. R Andromedae este o stea variabila de tip Mira (categorie care inglobeaza stele mai putin energetice). In 1885, S Andromedae a devenit supernova, atingind magnitudinea 6.
Cel mai atractiv obiect din constelatie, (desi
unghiul de observatie este incomod), catalogat de Messier M31, este
galaxia Andromeda, de tip Sb, situata la cca 2,2 milioane de a.l.,
fiind cea mai apropiata din grupa locala. Ca si in cazul Caii Lactee,
centrul Andromedei este alimentat cu energie gravitationala de o
gaura neagra, de peste un milion de mase solare. Nimeni nu a putut
inca sa explice de ce prezinta doi nuclei. Andromeda este o galaxie mai masiva decit Calea Lactee, are doua galaxii-satelit pitice, eliptice--M32, tip E2, si NGC 205, tip E6. Ascensie dreapta: 1 ora Declinatie: 40 grade Vizibila intre 90 si -40 grade latitudine, optim in noiembrie, orele 9:00 PM. |
Punctele galbene din fotografie, (realizata in
spectrul radiatiei X) indica o serie de surse de raze X, probabil
sisteme stelare binare, in jurul centrului galactic. Sursa albastra
ce constituie centrul coincide cu pozitia ipoteticei gauri negre.
Emisia de radiatie X este unul din indiciile ce pot duce la identificarea
unei gauri negre: materia pe care aceasta o atrage se incalzeste
in timp ce cade spre singularitate; totusi, si aici exista ceva
bizar: sursa centrala a Andromedei este surprinzator de rece--doar
un milion de grade-- comparativ cu zecile de milioane generate de
sistemele binare... |
Tot in constelatia Andromeda se situeaza nebuloasa planetara NGC 7662 (23h 25,9 min. ascensie dreapta, +42° 33' declinatie), si un cluster deschis, NGC 752 (01h 57,8min ascensie dreapta, +37° 41' declinatie).
An-lumina: distanta parcursa de lumina intr-un an. Facind un calcul simplu: 300 000km/s X 60s/min X 60min/h = 1 080 000 000km. O consecinta interesanta a faptului ca insasi lumina calatoreste cu o viteza finita este faptul ca, de cele mai multe ori in Cosmos, nu putem "vedea" un fenomen decit dupa ce acesta a avut loc.
Antimaterie/Antiparticula:
primul care a postulat existenta antimateriei a fost Paul Dirac, in incercarea
de a aplica mecanica relativista in mecanica cuantica, iar prima antiparticula
care a aparut, cel putin pe hirtie, a fost pozitronul. Confirmarea a venit
peste 4 ani, in 1932, apoi in 1955 au fost identificati antiprotonii in
acceleratoarele de particule.
Materia si antimateria nu pot coexista in mod normal: se anihileaza reciproc,
iar rezultatul este energie sub forma de radiatie gama. O modalitate de
creare a perechilor stabile de particule-antiparticule este evaporarea
cuantica descrisa de Stephen Hawking.
In aprilie 1997, utilizind Observatorul de raze gama Compton, in orbita
deasupra atmosferei terestre care are proprietatea de a a absorbi aceasta
radiatie gama, s-au putut detecta lungimile de unda specifice pentru coliziunea
dintre pozitroni si electroni. A fost identificata o sursa imensa de antimaterie
ce erupe din miezul Caii Lactee. Descoperirea a stirnit multe intrebari
referitoare la natura si originile antimateriei. La inceputul anului 1996,
la Geneva, (Organizatia pentru studii nucleare) s-a anuntat crearea in
acceleratoare de particule a primului si a celui mai simplu antiatom:
antihidrogenul.
Universul, in stadiile sale timpurii, a beneficiat de cantitati aproape egale de materie si de antimaterie, avind un mic exces de materie (in jur de o particula la fiecare 100 milioane de fotoni si perechi particule/antiparticule. Pentru ca materia si antimateria s-au anihilat cu formare de fotoni, universul este dominat de acea materie, excedentara.
|
|
In
apropierea centrului Caii Lactee, si intr-un nor imens ce se extinde
la citeva mii de ani lumina deasupra centrului, pozitronii si electronii
se anihileaza, creind radiatie gama cu energie inalta, vizibila
in aceasta imagine. Unul din beneficiile pe care le poate aduce sintetizarea de antimaterie stabila intr-un univers al materiei este sursa de energie. Un gram de antimaterie are un potential energetic egal cu cel a 1000 de rezervoare purtate de navetele spatiale, reactia de anihilare produce de 1 miliard de ori mai multa energie decit cea rezultata in urma arderii unei cantitati echivalente de combustibil (hidrogen-oxigen), de 1000 de ori mai multa decit o reactie de fisiune, si de 300 de ori mai multa decit una de fuziune. Ar putea deci reprezenta combustibilul ideal pentru calatoriile extraplanetare. Principiul unui motor cu antimaterie (al carui test a fost anuntat de NASA pentru anul 2002) ar fi simplu: continutul a doua rezervoare (de antimaterie, respectiv hidrogen) este adus la un punct de intilnire; aici survine anihilarea, care pune in libertate fotoni si particule incarcate electric, care, accelerate intr-un cimp magnetic si expulzate, vor constitui jetul de propulsie.
Electronii si pozitronii se anihileaza intr-un proces simplu, ce are drept consecinta eliberare de radiatie gama. Protonii si antiprotonii insa dau trei tipuri de pioni, care se pot dezintegra in producerea radiatiei gama, si in producerea miuonilor si a neutrinilor, plus electroni si pozitroni care urmeaza procesul descris mai sus. Antiatomi mentinuti la temperaturi apropiate de zero absolut ar fi mai usor de controlat din punct de vedere al procesului de anihilare. Exista deja "capcane" de antiparticule, bazate pe cimpuri magnetice si pe astfel de temperaturi joase, care pot stoca antiprotoni.
Apex: punctul de pe sfera cereasca spre care Soarele se deplaseaza, cu o viteza de cca 19,7 km/s impreuna cu intregul sistem solar. Apexul se identifica cu steaua Vega din constelatia Hercules.