Suntem obisnuiti ca un fenomen care are loc intr-un anume punct din timp si spatiu sa fie influentat doar de elementele din apropiere. Insa teorema lui Bell afirma contrariul: nu localizarea, ci non-localizarea este la nivel cuantic principiul de baza. Este posibil ca non-localizarea sa fie aplicabila nu doar nivelelor subatomice, ci si Universului ca tot, fapt care ar avea consecinte cel putin bizare: ceea ce se  petrece aici si acum poate fi influentat de un eveniment care are loc intr-o cu totul alta zona din Univers, si foarte probabil, si in alt timp, fie el trecut sau viitor. 
Ceea ce reprezinta un argument imbatabil atit pentru existenta dimensiunii Informatiei, cit si pentru cea a Complexitatii. Interconectarea universala se face pe seama principiilor existente in fondul informational care prin insasi natura sa nu este localizat; Informatia se afla in afara continuumului spatio-temporal, si pretutindeni in interiorul sau, insa nu este captiva in celelalte patru dimensiuni, ci este fluidul care "curge" prin si din orice. Informatia se afla poate intr-o restructurare perpetua, datorita fortei entropice care tinde sa destabilizeze sistemul, sa scada cantitatea de energie disponibila pentru continuarea transformarii. 
Marea problema a unificarii fizicii a constituit-o  (si o constituie inca) falia dintre macrocosmic si microcosmic. Cel mai probabil, problema a fost reprezentata de contrastul localizare - non-localizare; mecanica cuantica opereaza cu probabilitati, modelul planetar al atomului reprezinta doar o simulare a adevarului, menita sa ne creasca capacitatea de intelegere a ceva ce nu poate fi inteles: electronul nu se afla intr-o miscare ordonata in jurul nucleului--ci intr-una perfect dezordonata insa care se inscrie intr-o serie de limite previzibile--astfel a luat nastere conceptul de orbital, si forma sferica pentru tipul s, bilobata pentru tipul p, etc. In definitiv, nu este certa nici existenta acelei miscari, fie ea si dezordonata, in jurul nucleului: datorita Incertitudinii lui Heisenberg, nu se poate determina la un moment dat, locul din spatiu ocupat de un electron, intrucit prin insusi procesul de masurare intervin modificari. Deci, electronul poate exista pur si simplu undeva, in jurul nucleului, pe un nivel de energie care il impiedica sa se prabuseasca; sau poate exista oriunde si pretutindeni in acel orbital, in acea arie a probabilitatilor... Daca non-localizarea poate fi intr-adevar extinsa la nivel macro, Universal, si daca ea este un rezultat al informatiei, cine altcineva decit Complexitatea poate furniza mecanismul necesar generalizarii ? Prin autosimilaritatea care o defineste (la fel cum omniprezenta, non-localizarea defineste Informatia) genereaza un tip mai aparte de non-localizare, realizind gradul necesar de identitate dintre trecut si viitor, sau dintre doua zone total diferite ale spatiului. Daca Universul este structurat fractal, este evidenta imposibilitatea localizarii fie si a unui punct, pentru ca daca marim perspectiva, daca trecem la un alt nivel al complexitatii, vom observa nici mai mult nici mai putin decit aceeasi conformatie, aceeasi configuratie de baza.
Corelatiile nelocale stau la baza efectului Eistein-Podolski-Rosen. Prin prisma non-localizarii, devine mult mai facila si intelegerea energiei de punct zero, a fluctuatiilor vidului....
Oscilatiile electromagnetice si gravitationale dintr-o zona a spatiului nu pot fi niciodata impiedicate extragind pur si simplu energia din acea zona; energia medie poate fi zero, dar un zero care rezulta din insumarea valorilor regionale de "+" si "-". Cu cit spatiul "incarcerat" este restrins, lungimea de unda a fluctuatiilor scade, si implicit, energia lor creste. 
Traim intr-adevar intr-un Univers al variatiei si al miscarii la nivelurile cele mai profunde. Cosmosul nu este nicidecum static, nici macar spatiul, exponentul stabilitatii de pina acum nu este stabil: se creeaza continuu... Pe masura ce se ajunge la ordine de marime din ce in ce mai mici, spatiul isi pierde uniformitatea, si devinde din ce in ce mai distorsionat. Acele fluctuatii iau nastere in urma transferului spontan de energie dintr-o zona in alta, onsecinta a unei neuniformitati initiale; unele zone sunt mai sarace in energie, si o extrag pentru echilibrare de la altele, insa au inertie, extractia energiei se face peste necesar, lasind in urma o zona de energie negativa, iar procesul continua. Deci exista o forta potentiala a schimbarii, a dezechilibrului, pe care se fundamenteaza stabilitatea.... Exista o forta care destabilizeaza, si initiaza totul de la nivel minim, la nivelul lunigimii planck...Universul este in continua shimbare cu de la sine putere, prin potentialitatea rezultata din sinergia elementului destabilizator--Entropia, cu fondul de echilibrare--Informatia, prin mecanismul furnizat de Complexitate. Non-localizarea nu este decit o consecinta a interconectarii Universale.