Entropie, Timp si Relativitate

Am perceput de multe ori entropia ca grad de dezordine a materiei. Un eveniment este calificat drept entropic, haotic, in momentul in care devine imprevizibil, putind urma un numar mare de variante evolutive. Daca timpul si spatiul sunt interschimbabile asa cum postuleaza indirect Teoria Relativitatii, pentru ca timpul este intr-adevar a patra dimensiune a universului cunoscut/observabil, pentru ca timpul formeaza cu materia (spatiul) un continuum - cel spatio-temporal -  avem tot dreptul sa afirmam ca timpul insusi poate "imprumuta" o parte din calitatile materiei, cum ar fi spre exemplu entropia... Timpul este indisociabil de materie, deci un fenomen care afecteaza materia ar trebui sa afecteze si timpul. 
Cum s-ar manifesta insa aceasta "entropie temporala",in contextul "curgerii" timpului ? Poate ea sa afecteze curgerea sa pina acum pereceputa drept imuabila ? Virsta pe care omul biblic o putea atinge scade odata cu indepartarea de prima fiinta umana, scadere pusa pe seama pierderii "perfectiunii" si credintei. 
Din nou, se poate presupune ca acest amanunt nu are absolut nici o legatura cu entropia sau cu timpul de orice fel, ci este fie doar o alta nascocire a credintei oarbe, fie o consecinta reala a vietii "moderne", a poluarii progresive si a stressului. Omul a fost nevoit pe parcursul evolutiei sale sa proceseze din ce in ce mai multa informatie, si este foarte probabil ca tocmai aceasta sa ii fi scurtat considerabil viata fizica. Este cunoscut faptul ca geniile isi "platesc" capacitatile intelectuale deosebite cu un  numar mai mare sau mai mic de ani din viata. Sa existe oare o relatie reala de invers-proportionalitate intre durata existentei umane si cantitatea de informatie prelucrata ?

Si totusi... 
Istoria vietii, si indirect, a omului, incepe acum 4 miliarde de ani, si, cu toate ca aceasta cifra apare drept infima raportata la eonii cosmici, poate ca a fost caracterizata de o variatie a entropiei. Odata cu cresterea entropiei materiale, este afectata oare curgerea timpului ? In acest caz, in momentul de moarte termica a universului, cind orice miscare va inceta odata cu orice transfer de energie, va inceta probabil cu desavirsire si ceea ce putem numi "curgere temporala". Din aceeasi afirmatie deriva si o alta concluzie. De nenumarate ori s-a pus problema evolutiei suspect de rapide a vietii pe Pamint. Poate ca raspunsul se afla in aceasta teorie; poate ca estimarile noastre cu privire la vechimea universului si a inceputurilor vietii sunt eronate. Timpul este relativ, in sensul in care timpul "nostru" (respectiv ritmurile impuse drept repere incontestabile, ca variatiile circadiene sau miscarea de revolutie a Pamintului) poate fi diferit de la o perioada la alta din punct de vedere al, sa spunem, "vitezei de curgere" (fara a cadea in capcana teoriei substantialiste). Intrebarea care se pune e urmatoarea: este momentul de inceput al vietii suficient de departe in timp, pentru a corespunde unei entropii suficient de mici care, la rindul sau sa determine o curgere a timpului suficient de rapida ? 
Cum se "impaca" notiunea de entropie a timpului cu teoriile deja existente ? 
O demonstratie a acestei ipoteze se poate face pe baza unor obiecte ceresti inca enigmatice, bizare si de neinteles, pentru ca deseori intra in contradictie cu fizica bunului-simt: singularitatile spatio-temporale, mai cunoscute sub numele de gauri negre. Teoria gaurilor negre presupune o cu totul alta perceptie a timpului si spatiului decit cea cu care suntem obisnuiti. In primul rind, densitatea unui astfel de obiect este enorma, in timp ce volumul sau tinde spre zero, iar distorsiunea pe care o provoaca in urzeala Cosmosului, cunoscuta sub denumirea de forta gravitationala, este enorma, suficienta pentru a avea efecte bizare asupra spatiului si timpului. 
Orice gaura meagra este caracterizata de o raza Schwartzschild, care delimiteaza o "sfera magica". Odata ce materia a ajuns in interiorul acestei sfere magice, ea nu mai poate evada niciodata de sub influenta atractiei gravitationale, si pe masura ce se apropie de centru va fi supusa unui efect de maree, de interactiune gravitationala diferentiata, care o va spulbera in cele din urma pina la nefiinta. Presupunind prin absurd ca acel fragment de materie ar avea capacitatea de a  masura timpul propriu, va ajunge la concluzia ca acesta tinde sa se opreasca. Daca in exteriorul unei gauri negre secunda urmatoare este inevitabila, in interior timpul inceteaza sa-si mai faca simtita prezenta fiind inlocuit de spatiu: inevitabilul este singularitatea, ea se afla acum in "viitorul spatial" al oricarei particule ce intra in sfera magica. Spatiul si Timpul isi inverseaza din acest punct de vedere rolurile.
Ceea ce noi numim Big-Bang, explozia primordiala, a fost o astfel de singularitate, inversata insa (desi exista si voci care afirma imposibilitatea dezvelirii unei singularitati). Atunci, este evident faptul ca noi nu putem masura timpul din vechime, scurs de la inceput, pina acum, fara a cadea in capcana paradoxurilor temporale. "Viteza" sa de curgere era intr-adevar alta, si se modifica perpetuu pe masura ce materia, sau zona din univers in care ne aflam se indeparteaza mai mult de singularitate. Poate ca universul nostru s-a nascut ieri, sau poate ca virsta sa este intr-adevar infinita... Ambele variante pot fi in egala masura relative si corecte. 
Newton considera ca spatiul si timpul sunt independente de materie, ca ele reprezinta mediul de sine statator in care aceasta exista, asemenea vasului care contine apa. Pe de alta parte, conceptia relationista sustine ca timpul si spatiul nu au sens, nu exista fara materie, (Leibniz defineste timpul, spre exemplu, drept o succesiune de evenimente). Careia dintre cele doua conceptii i se poate incadra teoria de entropie a timpului ? Poate ca nici uneia, si poate ca amindurora. Spatiul si timpul, sau continuumul spatio-temporal, exista ca entitate (nu entitati, pentru ca formeaza un continuum !), insa materia le da sens. "Vasul" din teoria lui Newton exista, insa el este influentat de ceea ce se afla in interior, iar existenta sa, in aceasta forma, depinde de materie. Unificarea celor doua teorii, aparent opuse a fost data chiar de Teoria Relativitatii, care sustine ca in jurul maselor mari, care determina forte gravitationale puternice, continuumul cvadridimensional este curbat. Einstein considera chiar ca forta gravitationala nu reprezinta un tip elementar de interactiune, ci reprezinta de fapt doar acea curbura a spatio-timpului. Miscarea planetelor in jurul unui soare este deci cauzata  de structura curba a continuumului, este o consecinta directa a acesteia. Pentru a recurge la un model, ne putem imagina spatiul ca o tesatura, o urzeala. Numai ca aceasta "tesatura" inglobeaza diferite corpuri, diferite forme de materie, care ii afecteaza structura  initiala, uniforma. Configuratia spatio-timpului este determinata de materie; el poate exista si ca entitate autonoma, insa sensul sau dispare in absenta materiei, aflindu-se in aceeasi situatie cu Informatia, spre exemplu. 
Conceptia de timp si spatiu absolute pare deja a fi depasita. Probabil ca existenta fiecarei planete, fiecarui sistem inzestrat cu viata, deci cu observatori care ar putea percepe o diferenta, este individuala. Poate ca exista un numar de continuumuri spatio-temporale egal cu numarul observatorilor, adica cu cel al raselor inteligente din univers, care pot dezvolta o legatura interactiva cu a Cincea Dimensiune.  Sa fie curgerea timpului mai "relativa" decit o preconiza teoria relativitatii ? Poate e o aberatie...  Poate nu... 
Descoperirea tahionului, particula care ar calatori cu viteze mai mari decit cea a luminii, avind din aceasta cauza un statut special intre celelalte particule, a reprezentat o noua sursa de ipoteze, din domeniul paranormalului de duzina, pina la fizica teoretica moderna. Pentru a putea accepta depasirea barierei vitezei luminii, trebuie sa putem pasi intr-un univers straniu, in care materia poate avea masa negativa, si unde timpul calatoreste… invers. Am cedat tendintei de a percepe timpul drept o simpla conventie, raportat intrinsec la evenimentele din lumea materiala. Insa ne putem insela… 
Oriunde exista o notiune, ne vom lovi automat si de simetrica sa, de imaginea sa in oglinda. In acest caz, notiunea care contrabalanseaza timpul ar putea fi... antitimpul.
Un fizician american (M. Gott), preluind o mare parte din geometria lui Minkowski, a afirmat ca universul  ar fi alcatuit de fapt din trei universuri paralele. Unul-cel care ne este cunoscut direct - apartinind materiei, cel de-al doilea - universul de antimaterie, si un al treilea care le inconjoara pe celelalte doua: universul tahionilor, al timpului. Cele trei universuri ar fi despartite de o singularitate spatio-temporala (o gaura neagra ?) care ar marca totodata si sensul de curgere a timpului in celelalte doua universuri. Iata deci conceptul de antitimp care incepe sa se contureze. Spre deosebire de foton, cu care tahionul prezinta unele similitudini (datorita vitezei sale, si faptului ca este propria antiparticula), natura tahionului rezulta probabil din sensul de curgere a timpului: intr-un univers al antimateriei, "sensul" timpului asa cum noi il cunoastem, va fi inversat, deci timpul va deveni… antitimp. Imaginati-va o lume fatala prin cel mai mic contact cu universul nostru si in care timpul curge, conform naturii ei, in sens opus celui cunoscut noua: de la final la origini. Ceea ce desparte cunoscutul de necunoscut, materia de antimaterie, timpul de antitimp, este o singularitate.

Timpul se scurgea in primele momente ale Universului altfel. Poate ca "miscarea" timpului nu este, nu a fost si nu va fi niciodata constanta din punct de vedere al ritmului, fapt imposibil de sesizat de fiinte limitate, subordonate unor simturi relative tocmai la mediul care se modifica in permanenta.  Poate ca asemenea Universului, lumea noastra este in expansiune; distantele devin insesizabil din ce in ce mai mari, pina in momentul in care intreaga Terra  se va destrama, odata cu moartea Universului. Credem ca Spatiul va lua sfirsit intr-o imensa explozie… poate ca va muri, pur si simplu, in liniste. Suntem obisnuiti sa judecam trecutul si viitorul prin prisma prezentului; credem ca daca astazi rasare si apune soarele pentru a defini o noua zi, acelasi fenomen va avea loc si intr-un oarecare miine. Suntem niste fiinte relative la o lume relativa: ce poate fi mai incert ?