Warp Drive: concept aparut pentru prima oara in creatiile Science-Fiction ("Star Trek"), reprezentind o modalitate de strapungere a barierei vitezei luminice. Miguel Alcubierre a fost cel care a confirmat, de aceasta data prin calcule pertinente, posibilitatea teoretica a realizarii unui astfel de mecanism. Alcubierre a publicat in 1998 o lucrare asupra modelului standard al spatio-timpului si gravitatiei care continea si o solutie mai bizara a ecuatiilor relativitatii generalizate, o solutie care anunta eliminarea limitelor de viteza impuse de relativitatea restrinsa, printr-un mic subterfugiu teoretic.
In contextul relativitatii restrinse, c este limita absoluta in univers, intrucit unui obiect cu o masa oarecare de repaos i-ar fi necesara o cantitate infinita de energie pentru a atinge pragul de 300 000km/s. Preluarea de energie cinetica are mai degraba efectul de a ii creste masa, decit acela de a il accelera, conform ecuatiei

Masa de miscare creste proportional cu viteza, pentru ca atunci cind atinge pragul egalitatii sa devina infinita, necesitind deci pentru accelerare si o energie infinita.
Relativitatea restrinsa poate fi integrata in cea generalizata ca subcaz, aplicabila in zone restrinse din spatiu, unde curbura continuumului poate fi neglijata. Relativitatea generalizata nu contine insa explicit "prohibitiile superluminice" ale celei restrinse; deci, c nu este decit o limita locala. Insusi Universul este exemplul cel mai graitor al acestui fenomen: pe masura ce are loc expansiunea sa, se poate considera ca intre obiectele separate care il compun se "creeaza"... Spatiu. In conformitate cu cosmologia actuala, exista zone din Univers care se distanteaza de noi cu viteze superioare celei luminice. Insa, pe masura ce gravitatia compenseaza impulsul dat de explozia primordiala, acele regiuni initial izolate si inaccesibile datorita vitezei lor de miscare devin observabile in regiunea noastra de Univers.
  

Metoda propusa de Alcubierre incearca sa aduca principiul expansiunii Universului la o scara mai locala, acolo unde exista interdictia ridicata de relativitatea restrinsa, creind o distorsiune bizara la marginile unui spatiu plat. In spatele volumului delimitat de "bula" warp se creeaza Spatiu "nou", (corespondentul unui Big-Bang), in timp ce in fata sa spatiul existent este anihilat (asemenea unui Univers care dispare intr-un Big-Crunch), iar orice obiect care se afla in interiorul acestei distorsiuni va fi propulsat odata cu ea.
Metrica lui Alcubierre are si o serie de aspecte benefice neasteptate. Deoarece obiectul din interiorul volumului se deplaseaza local cu viteze acceptabile, sau chiar zero, nu avem de-a face nici cu efecte de dilatare temporala, nici cu cresteri masice relativiste. In plus, miscarea in interiorul unui astfel de spatiu modificat este echivalenta cu o cadere libera, deci un vehicul care foloseste mecanismul warp nu are de a face cu inconveniente inertiale (acceleratii mult peste limita suportabila).
Bineinteles, ca tot ceea ce este prea frumos pentru a fi adevarat, teoria mai are un pas pinal la a deveni realitate. Cum se poate obtine energia uriasa necesara distorsionarii dupa bunul plac a spatiului ? Si, la fel ca si o gaura de vierme stabila, are nevoie de materie exotica pentru a se intretine--in speta de energie... negativa. In "Star Trek" lucrurile erau extrem de simple: anihilarea materie-antimaterie, controlata de cristale de dilitiu furniza energia, care se concretiza in gravitoni--pe de o parte, si in contrapartenerii lor apartinind materiei exotice--pe de alta parte. Acestia erau canalizati inapoia si inaintea navei, reprezentind forta atractiva, respectiv pe cea repulsiva.